marți, 6 noiembrie 2012

MISIUNE FINALA: SALVAREA LUMII! + Altele


ŞCOALA S-A TERMINAT… PE VECI!, volumul 2 din seria MAXIMUM RIDE de James Patterson
O continuare – captivantă, plină de acţiune, mister, umor… şi tot ce-ţi mai poţi dori – a aventurilor trăite de copiii cu aripi.
Iată cum stă treaba pentru oricine-i nou-venit în această aventură.
Suntem şase: Angel, care are şase ani; Gasman, opt ani; Iggy, paisprezece ani, şi orb; Nudge, unsprezece ani; Fang şi cu mine (Max), care avem paisprezece ani. Am evadat din laboratorul unde am fost crescuţi, ni s-au dat aripi şi alte diverse puteri. Ne vor înapoi, foarte mult. Însă noi n-avem de gând să ne întoarcem. Niciodată.
Chiar dacă cei şase copii-pasăre trec uneori prin momente tragice, sunt urmăriţi şi atacaţi, nimic nu-i poate opri din drum. Visul lor de a-şi găsi părinţii se spulberă însă după ce unul dintre ei reuşeşte să-i cunoască pe cei care i-au dat viaţă. Dezamăgirea este atât de profundă şi de dureroasă, încât preferă să se întoarcă la prietenii înaripaţi lângă care se simte ca într-o familie adevărată.
Destinul pare să le surâdă la un moment dat, când agentul FBI Anne Walker îi ia în grijă şi le asigură tot ce-şi poate dori orice copil – o viaţă normală, un cămin adevărat, mers la şcoală, prieteni etc., etc.
Dar visul frumos nu durează, fiindcă Eliminatorii şi „halatele albe” sunt pe urmele lor, mai hotărâţi ca niciodată să-i captureze…
Şi în tot acest amalgam de aventură, mister, curaj şi luptă pentru supravieţuire, Max nu trebuie să uite că – atunci când va veni momentul apocaliptic al omenirii –, ea va trebui să fie salvatoarea vieţii pe Pământ.
„În acest follow-up la Experimentul Angel, Patterson, un povestitor desăvârşit, îşi demonstrează încă o dată abilitatea de a compune scene de extremă acţiune, pline de suspans, cu momente de umor absolut surprinzătoare…” – Booklist
„Răsturnări de situaţii, conspiraţii, întâmplări dramatice… dar şi prezenţa unui câine vorbitor care aduce o notă amuzantă irezistibilă.” – School Library Journal
„Cărţile din această serie se citesc repede şi se încheie în suspans, făcându-te curios să afli ce se întâmplă în volumul următor.” – Erin Collazo Miller, About.com

   Oh,pare....bestiala.Am asa de multe carti de luat >.<. 

  Acum,vreau sa va povestesc cate ceva despre cum mi-a mers mie azi. M-am trezit *logic*,apoi am mancat etc.etc. Cand am ajuns la scoala,am sesizat ca am cocoasa cam usoara si da... ghiozdanul meu era acasa.Tipic X.X M-am intors acasa,l-am luat,apoi hai din nou la scoala.Am luat 6.80 la Bio, la testul ala care l-am dat acum nu stiu cat timp,dar azi au zburat la note de 4 prin clasa,de zici ca profa nu mai stia sa faca alta cifra. Deci e o minune ca am luat o nota asa mare ^.^ 

   Si la 11:30 se apuca asistenta si striga ca apucata <<Primii cinci din catalog la cabineeeeeet!!!>>.Ma rog,ne-a verificat dantura si la mine s-a lasat cu sange *uh,ce dramatic suna;in momente ca astea imi inchipui gemuletul ala mic de la usa din sala de operatii stropit cu sange si un cap rostogolindu-se pe hol,dar trecem peste aaa... inchipuirile mele sadice*. Mdea,cica a gasit niste resturi la un dinte de-al meu,din stanga *masea,in fine* si ea mi-a dat cu anestezie d`aia (fas-fas,cum ii spun eu) si nu mi-am dat seama ce facea decat cand si-a infipt aparatul de tortura in gura mea si am simtit gustul ala metalic,sarat,de sange.

My God,de ce sunt Romanii asa de sadici?Parca o si vedeam cum danseaza cu partea aia din dintisorul meu in jurul unui cazan cu apa fierbinte,apoi il arunca si varsa ceva verde de pe un raft cu potiuni si aaa....in fine,iar m-a luat valul.

   Ok,trecem peste partea asta,ca oricum trebuia sa scot balaurii de acolo la un moment dat,dar chestia e ca acasa nu mi se mai oprea sangerarea X.X Adica,de cate ori scoteam pansamentul ala sau cum s-o numii,incepea sa curga >> nu va inchipuiti o fantana arteziana rosie,nu?Ca sa ne intelegem. 

   Am reusit la un moment-dat sa rezolv si problema asta,dar atunci mama a inceput baletu`: N-avea nici un drept sa faca asa ceva!Trebuia sa ma cheme pe mine sa-mi dau acordul sau sa te programeze pentru mai tarziu! etc.etc. Nu zic ca nu eram de acord cu ea,dar incepe sa tipe la....nimeni si se mai si sperie cand vede sangele >.<

    In fine,destule aventuri pe ziua de azi.Maine nu merg la scoala *iar* fiindca azi ma simt aiurea,am pierdut mult sange (si nu numai de la dinte,dar asta-i alt apoveste si ma cam preseaza timpul) si nu prea am mancat fiindca nu pot *datorita operei de arta a dragei noastre dr.stomatolog*.


7 comentarii:

  1. Doamne,bine ca n-am probleme cu dinti :))
    Stii cat am asteptat vol. 2 din Max R.? Patterson e un geniu !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. PS: imi place imaginea care tine locul titlului si descrierii.

      Ștergere
    2. Mersi <3
      Oh,aveam in plan sa ma apuc de Experimentul Angel,dar am inceput alte serii >.<

      Ștergere
  2. N-am citit seria ,dar cred ca e interesanta...

    RăspundețiȘtergere
  3. Eu am citit in engleza seria si e foooarte interesanta. Volumul 2 e mortal :)

    RăspundețiȘtergere