luni, 29 decembrie 2014

2014 vs. 2015


Pff.
Uh. *awwwkward*
Nici nu știu cum să încep.
Stau, încă o dată, în fața calculatorului și sper... nu sunt sigură la ce. Anul ăsta a fost interesant. Am avut cea mai tare vară vreodată, iar asta numai pentru că în sfârșit am început să mă cunosc. Și să las alte persoane să mă cunoască, chiar.
Mă gândesc la toți bloggări care au existat și la cum niciodată nu i-am știut cum trebuie. Poate erau triști, dar au facăut o postare ca happy-endurile celor de la Disney. Poate erau persoane vesele în realitate și totuși aveau postări triste.
Ce vreau să spun e că eu eram și sunt diferită de felul în care păream. Părea că sunt o gâză cu o hoardă de prieteni și nimic mai bun de făcut decât a citii enșpe mii de cărți pe lună? Nu sunt. Deeeloc. Sunt o persoană închisă-deschisă. Adică dau impresia că sunt gata să mă încred în toata lumea și să fiu prietena tuturor și alte alea. Și după trei ani realizezi că nu știi nimic despre mine. în ciuda impresiei pe care o aveai despre mine.
N-am avut prieteni la grădiniță. Nici în I-IV, decât ocazional mă mai înțelgeam cu cineva. Încă îmi amintesc ziua din a cinecea în care o o persoană chiar m-a băgat în seamă și ne-am îndreptat spre banca sa. Colega ei de bancă era foarte timidă, la fel eram și eu și cumva ne-am unit prin chestia asta. Aia era perioada în care îmi începusem si blogul. Următoarea amintire pe care o am cu persoana aceea e un moment în care amandouă împărțim un scaun și râdem de parcă viața noastră ar depinde de asta. Am fost tot timpul împreună de atunci și e persoana la care mă gândesc prima. Pur și simplu am pășit spre banca unei colege și am căpătat o cea mai bună prietenă. Cine-ar fii crezut.
Acum mă deschid în fața mai multor persoane, pentru că știu că orice s-ar întâmpla am o persoană la care să mă întorc. Și e bine, știi, să ai încredere în cineva. Poate sunt prietenoasă, dar nu sunt prietena multora.
Vara asta în sfârșit am găsit un grup de persoane cu care pot fii eu însămi și m-am distrat. La maxim.
Încă scriu, dar mi-am dat seama că asta nu înseamnă neaparat că vreau să fiu o autoare. Nu mă încred în mine însămi să termin o carte bună, asta-i sigur. E prima oară când spun cuiva, dar vreau să fiu o actriță. Și nu o vreau pentru faimă sau pentru bani, ci pentru că actoria e lucrul pe care mă văd făcândul în viitor și despre care aș fii fericită. Mă sperie, dar așa cum spunea Meg Cabot în The Princess Diaries, ”Curajul nu este absența fricii, este mai mult judecata că ceva e mai important decât frica. Curajosii poate nu trăiesc pentru totdeauna, dar precauții nu trăiesc deloc.”
Ăsta a fost anul în care m-am uitat cel mai mult înapoi, dar în care am descoperit încotro mă îndrept. Și e ok. Niciuna din rezoluțiile de anul trecut nu au fost îndeplinite și aș fii vrut să fie... dar nu sunt.
Înainte nu vroiam ca nimeni să știe câți ani am sau alte alea, pentru că credeam că o zică că sunt mică și DISCRIMINARE. Am 14 ani. Am fost născută pe 3 noiembrie 2000. Si sunt de înălțimea unui hobbit. Am 1 m. și 56 cm.
Mda,  2014 m-a învățat că e ok să lași personae în urmă. Mă uitam prin Lumina Noptii a lui Rose (haideee, știu că vi-o aduceți aminte) și am realizat că cu toate că am pierdut legătura cu prietenii de aici, nu le-am simțit lipsa, nu lor ca persoane, ci prieteniei pe care o ofereau. Și nu e nimic greșit cu asta. 
Maya Angelou a avut dreptate spunând: „Am învățat că oamenii vor uita ceea ce ai spus, oamenii vor uita ceea ce ai facăut, dar oamenii nu vor uita niciodată cum i-ai făcut să se simtă.” Și am decis să îi trimit un mesaj, la 1 noaptea și ea mi-a răspuns și datorită ei sunt eu aici azi.
M-a convins să postez și stând jos la calculator după atâta timp pentru a face acest lucru mă simt emoționată, am nodul ăla ciudat în gât, iar cuvintele îmi vin mai greu. Dar încă vă iubesc, pe voi toți cei care îmi citiți postarea și sunteți unull dintre cele mai bune lucruri care mi s-a întâmplat vreodată.
Sooo cheesy. E ok dacă n-a rezistat nimeni până la sfârșit. Am făcut 2012 vs. 2013, apoi 2013 vs. 2014 și iată-ne la 2014 vs. 2015. Asta a fost mai mult o postare despre evoluția mea, dar chestii d-astea li se întâmplă tuturor. Singura mea rezolușie e să fiu fiu fericită, oricât de nașpa ar suna asta.
*O Doamne postarea asta e demnă de bocitoare. Vă rog luați-mi tastatura.*