Recenzie: După Înmormântare (Hercule Poirot, #29) de Agatha Christie

Titlu: După Înmormântare
Autor: Agatha Christie
Seria: Hercule Poirot, #29
Număr de pagini: 256
Anul apariției [Ro]: 2011 (de Grupul Editorial Rao)

Title: After the Funerals
Author: Agatha Christie
Series: Hercule Poirot, #29
Number of pages: 244
Publication year [En]: 1953 (by Collins Crime Club)

Când Cora este ucisă cu brutalitate, remarca extraordinară făcută de ea cu o zi înainte, la înmormântarea fratelui ei, capătă o semnificație înfiorătoare. La citirea testamentului lui Richard, Cora fusese auzită rostind răspicat:

„A fost mușamalizat destul de bine, nu-i așa? Dar a fost ucis, nu?”

În disperare de cauză, avocatul familiei apelează la Hercule Poirot ca să descopere ce s-a întâmplat cu adevărat.

Încă o carte frumoasă și surprinzătoare a Agathei Christie, care ne epune într-un mod unic un mister tensionant. Abia așteptam să văd cine e criminalul și la momentul acela tot ce am putut gândi a fost ”HĂ?”.

M-a surprins să văd pe Wikipedia că în 1930, Agatha Christie îl considera pe Poirot insuportabil, iar în 1965 mai mult că nu îl ura. Nu zic că mă încred orbește în Wikipedia, fiindcă spunea și că George Enescu e personaj Academia Vampirilor și a ajutat-o pe Rose să lupte împotriva acneei, dar mă gândesc cum ar fi să simt așa pentru prorpiul meu personaj. Wikipedia zice că a continuat să scrie despre el numai fiindcă o vroia publicul, dar cred că dacă nu mi-ar fi plăcut, m-aș fi oprit și... gata. Publicul m-ar fi acceptat așa cum eram sau deloc.

Dar în ciuda... chestiei ăsteia, cartea a ieșit la fel de magnifică. Nu încetezi să îți pui întrebîri nici o secundă și suspansul nu te plictisește, astfel încât să nu mai reziști  și să dai direct la ultima pagină: nu, lucrurile stau diferit. Îți dorești să aflii cât mai multe indicii ca să potți să dezlegi tu însăți misterul.

După Înmormântare a fost, fără doar și poate, o lectură captivantă, antrenantă și încântătoare.

*Doamne, vă vine să credeți că sunt în urmă cu 18-19 recenzii? Nu? Asta e. Eu îmi aștept premiul pentru un așa record. Azi cred că am să scriu toată ziuă și sper să îmi ajungă timpul.

Recenzie: Pisica printre Porumbei (Hercule Poirot, #32) de Agatha Christie

Titlu: Pisica printre Porumbei
Autor: Agatha Christie
Seria: Hercule Poirot, #32
Număr de pagini: 288
Anul apariției [Ro]: 2013 (de Editura Rao)

Title: Cat among the Pigeons
Author: Agatha Christie
Series: Hercule Poirot, #32
Number of pages: 352
Publication year [En]: 1959 (by Collins Crime Club)

Într-un palat din Ramat, un prinț îi încredințează pilotului său un pachet de bijuterii, în speranța că acesta le poate introduce fraudulos în Anglia. Dar înainte ca pachetul să ajungă la destinație, atât prințul, cât și pilotul, sunt morți. O fată înspăimântată îi expune lui Hercule Poirot unul dintre cele mai provocatoare cazuri din lunga lui carieră: un ucigaș terorizează o faimoasă școală de fete; o elevă nevinovată a devenit un adevărat magnet pentru rău și moarte.

Cumva, cele două cazuri au legătură și numai Poirot poate rezolva acest dublu mister.

Nu am fost niciodată interesată de revoluții și cred că asta m-a făcut să reacționez ușor negativ la carte. Totuși mi-a părut rău pentru Ali Yusuf, prințul din Ramat și Bob, pilotul lui. Chiar dacă am avut numai o pagină cu ei, asta nu înseamnă că nu am putut să văd clar că erau oameni... buni.

Bine, poate a scăzut din punctaj și faptul că mi s-a părut că evenimentele s-au cam lungit. Sau poate pur și simplu m-a enervat că Poirot n-a apărut mai devreme. Oricum ar fi, deznodământul final m-a uimit -nu că mă așteptam la altceva-, doar că deja devenisem ușor plictisită. Nu mai simțeam suspansul ăla sufocant care te obligă să dai pagină numai fiindcă ești aproape de dezvăluirea lui Poirot.

Sincer, cred că pentru prima oară după mult timp am rămas cam fără cuvinte de scos din joben. Pur și simplu mă simt distantă de Pisica printre Porumbei, cu toate că mi-a plăcut, la fel cum sunt sigură că se va întâmpla cu fiecare operă a Agathei Christie. Dar n-a avut acea... acea cireașă de pe tort pe care am sesizat-o la Ceasurile.

Recenzie: Ceasurile (Hercule Poirot, #34) de Agatha Christie

Titlu: Ceasurile
Autor: Agatha Christie
Seria: Hercule Poirot, #34
Număr de pagini: 250
Anul apariției [Ro]: 2011 (de Grupul Editorial Rao)

Title: The Clocks
Author: Agatha Christie
Series: Hercule Poirot, #34
Number of pages: 256
Publication year [En]: 1963 (by Collins Crime Club)

Sheila Webb, o dactilografă liber profesionistă, sosește la Wilbraham Crescent pentru o slujbă pentru care a fost angajată. Ceea ce găsește însă este un cadavru bine îmbrăcat, înconjurat de cinci ceasuri, fiecare indicând o altă oră. Dar până la sosirea polițiștilor, patru dintre ceasuri au dispărut - și, din nefericire, stăpâna casei, care este oarbă, nu a văzut nimic. Hercule Poirot, pensionar acum, are din fericire suficient timp să pună cap la cap indiciile din cel mai ciudat caz al carierei sale.

În sfârșit o carte care să mă facă să gândesc, să îmi pun întrebări, să suspectez pe toată lumea - și pot să spun că mi-am pus întrebări despre fiecare, înafară de adevărații vinovați. Mi-a dovedit că niciodată nu am privit lucrurile în direcția în care trebuie și că uneori, e bine să separi doua cazuri și să privești la rece pe rând, nu să încerci să faci legătura între ele.

Ieri a fost pe Diva episodul The Clocks (este un serial și se face câte un episod după fiecare carte) și atunci mi-am dat seama cât de idioată am fost când m-am gândit în felul în care am făcut-o. Presimt că am să îmi spun așa după fiecare carte a Agathei Christie. Și mesajul ăla - m-am complicat de m-am scărpinat cu mâna stângă la urechea dreaptă.

Am iubit cartea asta și am înțeles că e clasică - și nu regret deloc, eu, cea care era dușmancă declarată a clasicelor. Cred că mă lăsasem prea mult influențată de fratele meu asupra clasicilor și a cărților în general (dacă e o persoană pe Terra care urăște mai mult cititul, atunci ăla e frati-miu). Nu am putut rezista și m-am apucat de Pisica printre Porumbei aseară, fiindcă vroiam mai mult din misterul ăla care să îmi pună mintea la contribuție într-un stil așa de spectaculos ca al Agathei Christie! Mă uit chiar acum la ea pe raft și mă gândesc la cât de ezitantă eram când am luat ziarul cu cartea, că n-o să-mi placă și că o să regret și defapt mi-a plăcut atât de mult.