Handicraft#1 Șiii... am desenat-o pe Tris.

Ok, deci cu ocazia sfârșitului seriei Divergent, și a disputelor interminabile despre sfârșitul Allegiant, mi-am zis să o pun pe Shailene Woodley sub... creion.

De când eram mică, eram absolut sigură că nu pot trage o linie dreaptă (și încă nu pot, ok?). Dar recent, am decoperit că nu liniile drepte sunt ceea ce îmi trebuie ca să mă apuc de desen, ci motivația. Și știind că tata are talent la desen (de la el am luat și faza cu cititul... ciudaaat) și fratele meu la fel, am decis să încerc. Că de, nu mă poate omorî, nu?

Este printre primele mele desene și de asemenea, e prima mea față desen
ată vreodată, deci nu aruncați cu roșii. Asta e Tris. Știu că e cam departe, dar exersez încă. Am o mare neînțelegere cu nasul ei. Cred că mi se trage de la Cara, care îl critica tot timpul :)) Oh, și am să desenez și simbolurile facțiunilor, le am deja pe cele de la Neînfricare și Prietenie, dar m-am împotmolit la Erudiție. Ochiul ăăăla:))

Asta e cea reală;

Recenzie: Allegiant (Divergent, #3) de Veronica Roth

Titlu: -

Autor: Veronica Roth

Seria: Divergent, #3

Număr de pagini: -

Anul apariției [Ro]: -

Title: Allegiant

Author: Veronica Roth

Series: Divergent, #3

Number of pages: 526
Publication year [En]: 2013 (By Katherine Tegen Books)

(Traducere roxtao.com; Mersi!)

O singura alegere te va defini.

Daca intreaga ta lume a fost o minciuna?

Daca o singura revelatie – o singura alegere – a schimbat totul?

Daca iubirea si loialitatea te-au determinat sa faci lucruri la care nu te-ai fi asteptat niciodata?

Societatea bazata pe factiuni in care a trait Tris Prior este spulberata – distrusa de violenta si de luptele pentru putere, cu cicatrici lasate de pierdere si tradare. Asa ca atunci cand i se ofera o sansa sa exploreze lumea de dincolo de granitele pe care le cunoaste, Tris este pregatita. Poate ca dincolo de bariere, ea si Tobias vor gasi o viata simpla pe care sa o traiasca impreuna, eliberati de minciunile complicate, loialitatile incalcite si amintirile dureroase.

Insa noua realitate a lui Tris este chiar mai alarmanta decat cea pe care a lasat-o in urma. Vechile descoperiri se dovedesc rapid a fi inutile. Noi adevaruri explozive schimba inimile celor pe care ii iubeste. Si inca o data, Tris trebuie sa se lupte sa inteleaga complexitatea naturii umane – si pe a ei insesi – in timp ce infrunta alegeri imposibile despre curaj, loialitate, sacrificiu si iubire.

Narata dintr-o fascinanta perspectiva dubla, Allegiant aduce seria Divergent la o concluzie remarcabila, dezvaluind secretele lumii distopice care a captivat milioane de cititori in Divergent si Insurgent.

Am să trec în revistă întâi părerea mea generală, ca apoi să pot trece la epicul final despre care am scris deja pe GoodReads într-o explozie de sentimente după ce am terminat cartea, aseară la unsprezece și jumătate:))

Sincer, când mă gândesc la Allegiant tot ce îmi vine în minte este sfârșitul, și asta îmi ocupă toată mintea, deci nu mă pot concentra pe restul cărții. Dar acest volum a fost plin de informații despre lumea clădită în Divergent, prima carte a seriei, și sincer, nu mi-a venit să cred. Adică eu îmi imaginam că e o distopie ordinară, cu apariția unui nou sistem printr-un sistem inexplicabil, creat de cine știe ce geniu și toate învățăturile lui s-au transferat mai departe.

Ha-ha.

Nu.

Pun pariu că nu vă așteptați la ceea ce Veronica Roth a creeat. Universul său unic se extinde, îmbrățișând personaje noi și întâmplări noi, și în același timp descoperim lucruri noi și despre lumea cea veche, cu facțiuni și lideri, etc. Așa că după ce am trecut de jumătate, mă simțeam ca în Divergent, când îmi ridicam ochii din carte și mă holbam la pereți și mă întrebam ”Ce-aș alege?”, doar că de data asta miza era mult mai mare și întrebarea nu mai era așa de inocentă.

Și acum, finalul ăla care a distrus inimile bloggărilor, vloggărilor și a planetei în general. Fraților, to ce spun e ”Jos Pălăria”.

(Dacă nu ai citit Allegiant, ar trebuii să te oprești aici. Nu dau spoilere, dar sunt șanse uriașe să îți dai seama despre ce vorbesc și m-aș simți toată viața vinovată, și nimeni nu vrea asta -.- Și crede-mă, NU vrei să știi ce se întâmplă înainte să citești cartea. Eu am citit accidental ce se întâmplă și am regretat-o.)

A fost o decizie curajoasă, ok? Îmi amintesc când deschideam pentru prima oar Divergent și prin minte mi se plimbau secvențe din recenziile bloggărilor mei favoriți, despre cum asta e o carte despre decizii, sacrificii și curajul de le face pe amândouă.

Ceea ce a făcut Tris a fost o decizie --un sacrificiu-- curajoasă/ -jos. Toți o lăudați pe Tris că ar fi în stare să facă atât de multe lucruri, până și să își dea viața pentru lucrurile pe care și le dorește. Și acum că a făcut-o, v-ați răzvrătiți împotriva planetei. Trebuia să știți că nici un impediment din lume nu ar împiedica-o.

Pentru asta, eu o admir pe Tris. Dacă ar fi dat înapoi, aș fi fost dezamăgită. Noi ne formasem o părere, și anume că ea poate face orice pentru a-i salva pe ceilalți. Și acum, când am putea vedea cât de adăvarat a fost asta, ea să pășit înapoi? Aș fi urât-o dacă ne-ar fi mințit așa, dacă ne-ar fi lăsat să credem că ea e ceva ce nu e defapt. Încerc să vă spun că îi respect decizia și chiar dacă nu mai poate face nici un gest neînfricat de acum înainte, ea va fii întotdeauna cu noi.

Doamne, oameni buni, dacă s-ar fi terminat bine, aș fi trecut-o pe lista de cărți cu sfârșituri tipice pe care probabil am să le uit oricum în cateva zile. Dar o serie epică cere un sfârșit epic.Atunci când vă plângeți de ceva, încercați să vă imaginați înainte cum ar fi dacă nu s-ar fi întâmplat în felul ăsta.

Și de asemena o admir și pe autoare, Veronica Roth, pentru că eu n-aș fi avut curajul să fac ceea ce a făcut ea. Nu a necesitat numai curajul lui Tris, ci și a creatoarei sale. Și cred că decizia îi caracterizează complet personajul, și mă bucur că această serie va fi întotdeauna cu mine. Am să mă gândesc la alegerea lui Tris, la dedicația și loialitatea sa.

 E un model după care să trăiești... și după care să mori. Încă o dată, Jos Pălăria, Veronica Roth, nu numai pentru Allegiant, dar pentru seria mirifică pe care ai creeat-o, pentru că ne-ai făcut viețile mai bune cu aceste cărți. Niciodată nu îți dai seama cum te schimbă o carte până nu o termini.

Recenzie: Insurgent (Divergent, #2) de Veronica Roth

Titlu: Insurgent

Autor: Veronica Roth

Seria: Divergent, #2

Număr de pagini: 448

Anul apariției [Ro]: 2012 (de editura Leda)

Title: Insurgent

Author: Veronica Roth

Series: Divergent, #2

Number of pages: 525

Publication year [En]: 2012 (by Harper Collins' Children Books)

O tulburătoare poveste de iubire, plină de răsturnări de situație, cu decizii sfâșietoare și dezvăluiri emoționante ale naturii umane...

Într-un Chigaco distopic, unde tinerii care au împlinit vârsta de șaisprezece ani sunt obligați să aleagă una dintre cele cinci facțiuni, căreia ar trebuii să-i fie devotați pentru  tot restul vieții, tris Prior continuă să îi salveze pe cei care îi iubește --și pe ea însăși--, în timp ce caută răspunsuri la întrebări sfâșietoare despre durere și iertare, identitate și loialitate, politică și iubire.

Pentru Tris, ziua Inițierii ar trebuii să reprezinte o victorie și să fie sărbătorită alături de cei din facțiunea aleasă; în schimb, ziua se sfârșește cu orori de nedescris. Războiul bate la ușă, în timp ce confclictele dintre facțiuni și ideologii se extind cu repeziciune. Și în vremuri de război, se formează tabere, se dezvăluie secrete, iar alegerile devin irevocabile și dure. Transformată de propriile sale decizii, dar și de durerea sufletească și de sentimentul de vinovăție, Tris trebuie să-și accepte Divergența, chiar dacă nu știe ce îi rezervă viitorul.

Dacă ai putea omorî pe cineva prin cuvinte, Veronica Roth ar fi angajată de F. B. I. ca membru de onoare. Și nu fac mișto de voi, zău.

Chiar nu știu cum să exprim tot vârtejul ăsta de sentimente pe care mi l-a provocat. Am să vă spun despre un minus al seriei Chicagoland Vampires, și anume că protagonista tot timpul părea să uite că omoară pe cineva și chiar nu contează că ai luat o viață, etc. etc. Am fost plăcut surprinsă să văd că Tris era conștientă de asta în fiecare moment, și abia la sfârșit pare să înceapă să revină la normal. O reacție normală, oameni buni. Nu e o criminală profesionistă fără conștiință, și asta ne arată numai cât de bună e defapt. Nu vrem să fie nemiloasă, nu?

Nu mi-am dat seama de asta până mai devreme, când mi-am citit recenzia Free Four: Tobias tells the story, în care era un citat care suna ca "She doesn't try to look comfortable with the blades balancing on her palms, and that is what I like about her, that she knows these weapons are unnatural yet she finds a way to wield them." Mda. Nu-mi spune că voi v-ați simți bine cu un cuțit în mână, acum serios. De aceea Tris e un personaj atât de iubit--e realistă și exprimă atât de bine emoțiile umane.

Dar e normal ca după atâtea morți, ea să fie... marcată. Toate lumea în cartea asta pare să aibă zile proaste rău, zău, și la un moment dat îmi venea să dau paginile înapopi și să mă uit cine era certat cu cine sau să mă duc în Divergent și să citesc fazele mele favorite--când a întâlnit-o pe Tori, când și-a făcut tatuajul pe claviculă... mai ales când am văzut că toate păsările, sau cel puțin toate persoanele cărora le erau dedicate, păreau să fie din ce în ce mai mult pericol.

Am fost super-ușurată să văd că nu e infestată cu boala volumul doi, ca altele în care autorii se simt liberi să dea de pământ cu manuscrisul lor pentru că știți, sunt deja publicați și au o reputație și nu le mai pasă atâta timp cât cineva le cumpără cartea oricum. Ca Lady Gaga și muzica ei (femeia aia a luat-o serios pe căi greșite).

Cartea a fost bună, dar fiind ceva scris de Veronica pe care o știm probabil că ne așteptam la mai mult, dar datorită evenimentelor din cartea anterioară nu mă miră cât de întoarse pe dos sunt personajele, ca și mediul în care se plasează ei. Chicago pare fărâmițat din orice punct de vedere, și totuși continuă să existe, și încearcă să își vindece rănile, dar toți știu că nu va mai fi niciodată la fel, cu toate că e natura umană cea care ne face să negăm asta.

Hei, descoperim în sfârșit de sunt omorâți toți Divergenții. Da, fiindcă ei nu pot fi controlați, dar e mai complicat de atât. Ceva ce generații întregi înaintea lor vroiau să facă prin intermediul lor, iar cei care erau împotrivă nu puteau să îi controleze, din moment ce erau imuni la ser și toate drăcoveniile lor. Doamne, deja spun prea multe și nu mă pot abține și aaaah :))

Încerc să vă spun că seria e AWESOME și că nu e perfectă, la fel ca restul seriilor de pe pământ (nu știm nimic de cele de pe Marte, so... Hei, cum ar arăta un Four--marțian?), dar asta cu siguranță vă merită atenția și continuă în forță în Allegiant, pe care o citesc chiar acum și sunt multe chestii pe care vreau să le aflu pe parcursul volumul, dar înacelași timpp nu vreau pentru că asta înseamnă că seria se termină și vice versa.

PS: Mi-am pregătit șervețelele pentru Allegiant. Am auzit că o să am nevoie.

Waiting on Wednesday#1

Meme hosted by Breaking the Spine

Știu că e un pic aiurea ca primul meu Wow să fie joi, dar asta-i viața:))

So, my Wow for this week is... 

Allegiant (Divergent#3) by Veronica Roth

One choice will define you.

What if your whole world was a lie?

What if a single revelation -like a single choice- changed everything?

What if love and loyalty made you do things you never expected?

Recenzie: Free Four: Tobias tells the Story ~ Divergent#1.1 de Veronica Roth

„I wouldn’t have volunteered to train the initiates if not for the smell of the training room—the scent of dust and sweat and sharpened metal. This was the first place I ever felt strong. Everytime I breathe this air I feel it again.”

   A fost uimitoare evoluția lui Four în Tobias. Să vezi ce simțea el de la început, pe când Tris abia îl observa. Încerca să scape de cine a fost înainte, să uite de Abnegați, dar țop, Abnegata curajoasă îi sare în față și îl schimbă radical.

   O observa exact când nu vroia s-o facă - sau vroia? Era în pericol, cu bănuielile lui Eric că ar fi atras de ea, și totuși nu a putut renunța.

„They scramble for knives like factionless kids over a spare piece of bread, too desperate. All except her, with her deliberate movements, her blond head slipping between the shoulders of taller initiates. She doesn’t try to look comfortable with the blades balancing on her palms, and that is what I like about her, that she knows these weapons are unnatural yet she finds a way to wield them.”

   Știu că sună sucit, dar sunt atât de diferiți, încât sunt identici. Undeva, adânc, nu se simt Neînfricați în totalitate, ca alții, care sunt niște mașini de ucis. Ci s-au afundat în labirint ca să se piardă pe sine - să înăbușe altruismul ce le umple venele.

   Veronica Roth ne-a prezentat o scurtă adiție, perspectiva lui Four/Tobias asupra capitolului 13 din Divergent, când a trebuit să arunce cu cuțite în Tris.

„She stands with her back to the board. The top of her head skims the bottom of the target center. She tips her chin up and looks at me with that Abnegation stubbornness I know so well. She may have left them, but they are what’s making her strong.”

   Știa că un milimetru nu o putea distruge numai pe ea - ci și pe el, pe Tobias. Four era fațada construită cu atenție. Odată cu porecla, el a încercat să pună punct vieții de Abnegat pe care a fost obligat să o ducă până atunci și să o ia de la capăt cu o viață plină de adrenalină.

   Știți, poate faptul că atât de puțin (maxim... 10 pagini?) mi-a transmis atât de multe și m-a făcut să-l înțeleg mult mai bine m-a impresionat atât de tare. Autoarea a comprimat atât de multe emoții în câteva cuvințele și mi-a fost atât de greu să-i dau X paginii (sau poate eram eu într-unul dintre modurile mele hai-să-dăm-apă- la-șoareci la ora 1 noaptea? dar chiar și așa, nici o carte/povestioară nu m-a mai atins în felul ăsta).

   Titlul se traduce ”Liberul Four: Tobias spune povestea” (corectați-mă  dacă greșesc). Îmi închipui că pentru un moment, Four pleacă și Tobias poate să spună povestea adevărată, de dincolo de tăișul cuțitelor sau gloanțele puștilor. E liber să o facă, înainte ca Four să se întoarcă și totul să ia sfârșit.

   Acum sunt incântată să-i spun lui Four Tobias. Fiindcă am realizat diferența: Four e Neînfricatul fals. Tobias e Abnegatul ascuns. Four e Neînfricatul care încearcă să fie. Tobias e cel pe care numai Tris l-a putut scoate la suprafață.

„Before she got here everything had stalled inside me, and every morning I was just moving toward night time. I’d thought about leaving—I’d decided to leave, to be factionless, after this class of initiates was done. But then she was here and she was just like me, putting aside her gray clothes but not really putting them aside, never really putting them aside because she knows the secret, that they are the strongest armor we can wear.

[...] 

My thoughts skip back to the night before, how touching her sent warmth into my hand and through the rest of me, though I was frozen with fear. I press my hands to my head, press the memory away.

I can’t leave now. I like her too much. There, I said it. But I won’t say it again.”

                                           -inițial am vrut să traduc fragmentele, dar parcă n-am mai resimțit același lucru, m-am simțit ca o criminală care distrugea magia.

Cred că e prima oară când chiar nu știu cum să mă exprim ca să vă explic mai bine ce-am simțit.

Jos pălăria, Veronica.

Recenzie: Divergent ~ Divergent#1 de Veronica Roth

   Mi-ați spus că o să-mi placă? Afirmativ. Este Tobias/Four mortal? Afirmativ și asta. Dar mi-a plăcut pe cât mă așteptam? Negativ.

   Fiindcă mi-a plăcut și mai mult <3 A fost extraordinaro-magnifico-excelentă :X Veronica a fost inspirată și deșteaptă.

   Deci, Beatrice, o Abnegată de șaisprezece ani, e nevoită, la fel ca ceilalți, să își aleagă facțiunea: Abnegație, Neînfricare, Erudiție, Prietenie sau Candoare. Poate rămâne alături de familia ei în Abnegație, sau poate să plece de lângă ei, să își aleagă propria cale.

   Neînfricarea se ocupă cu distrugerea fricilor tale, și sincer cred că aici se leagă mai multe prietenii decât la Prietenie. Fiindcă odată ce îți riști viața cu o persoană, nu ai încredere în ea? Nu sunteți prieteni? Era un citat, pe care nu îl mai găsesc, exact asta spunea, ce mă chinui eu să exprim.

„Cred în actele obișnuite de vitejie, în curajul care împinge o persoană să-i ia apărarea alteia.”

   Candoarea se concentrează pe cei sinceri, care văd lumea în alb și negru, nu în gri. Adică e ori așa, ori așa, nu vă închipuiți că sunt dereglați la ochi :))

„Teoria spune că, dacă-ți mărturisești toate secretele, n-o să mai simți dorința să minți în legătură cu absolut nimic, în vecii vecilor. Adică, dacă tot ce-i mai rău despre tine e deja cunoscut de toată lumea, de ce n-ai fi sincer?”

   Abnegația mi s-a părut ușor sărită. Pe bune. Nu te uiți în oglindă decât odată la trei luni fiindcă altfel pare că te interesează prea mult de tine, nu de ceilalți. Asta a fost o exagerare, oameni buni. Se îmbracă la fel, nu mănâncă mult, e... nebunie curată.

„Pentru ca ești din Abnegație, îmi răspunde, și atunci când ești altruistă ai cel mai mult curaj.”

   Prietenia vrea pace și liniște și toată lumea să se înțeleagă. Nimic special. Erudiția are spiriduși irlandezi suiți în căpățână. Ei, ăia deștepții care poartă ochelari ca să pară inteligenți. Pfoa, ai zice că au mai multe în cap decât atât.

   În fine, în urma unei simulări complicate, Beatrice lasă în urmă trecutul și tot ceea ce ține de Abnegație, îmbrățișând hainele negre și nebunia Neînfricaților :)

„Fata pe care o vedeam pe furiș în oglindă era Beatrice, cea care tăcea la masa de seară. Aici e cineva cu o privire care mi-o susține pe-a mea, nevrând s-o mai lase: e Tris.” 

   Sare dintr-un tren în mers, de pe clădiri, și toate astea fac parte cumva din ea, le simte ca pe o nevoie. Bine, nu mai vorbim și de faptul că are doi instructori adorabili.

„-Am crezut c-o să am probleme numai cu cei din Candoare, pentru că pun prea multe intrebari, replică el, cu răceală.  Acum am bătăi de cap și cu Bățoșii?

-Sigur e din cauză că ești atât de abordabil, îi zic, pe un ton hotărât. Știi cum. Ca un pat cu cuie.”

   Și ăștia sunt Four și Eric. 

   Eric e tipul cu fața încărcată cu jumătate de kilogram de metal, total nesociabil și urâcios. 

„Dar esențialul nu e sa fii fără frică. Așa ceva e imposibil. E să înveți cum să-ți controlezi frica, și cum să te eliberezi de ea, acesta e esențialul.”

-el nu cred că a înțeles asta niciodată, dar după părerea mea cineva ar trebuii să i-o spună și lui

   Four e cel încrezător în propriile puteri, mai priceput decât Eric -ceea ce, dacă tot a venit vorba, îl face să se dea cu căpățâna aia a lui supraîncărcată de pereți- și totuși, are o slăbiciune ascunsă bine (până la jumătatea cărții, evident:)) ): Tris.

„-Știi ceva, cei mai mulți dintre băieți s-ar bucura să fie închiși cu o fată într-un spațiu atât de strâmt, îi atrag atenția, dându-mi ochii peste cap.

-Nu și cei care suferă de claustrofobie, Tris!”

Și nu-mi e nu știu cum să-i zic Tobias lui Four. O să vedeți voi, mâine poimâine o recenzie surpriză, și atunci veți vedea :)

Scor:

5+/5

1 nebună + 1 colet = asdghfgkj (Back in my Bookcase#3)

Da, draaagi mei, în sfârșit nenea ăla de la Cargus și-a mișcat fundul schilod până la ușă.

Aaaaaleluiaaah :))

Nu vreți să știți ce reci erau: efectiv nu-mi puteam ține palma între pagini, emanau ger :))

Deci (nu vă luați de calitatea pozelor, mi-a fost lene să le mai editeeez) :

Divergent de Veronica Roth

Maximum Ride de James Patterson ( Experimentul Angel & Școala s-a terminat... pe veci!)

Spulberă-mă de Tahereh Mafi

Ultima Vrăjitoare din Transilvania de Anna Vary 

(acum știu și de unde am luat numele Anneke, știam eu că-l auzisem undevaaa)

Șiiii poza de grup:

See you soon (poate cu o leapșaaa, hehe:)) )

INSURGENT - In curand la noi!

   O ALEGERE DEVINE UN SACRIFICIU

UN SACRIFICIU DEVINE O PIERDERE

O PIERDERE DEVINE O POVARĂ

O POVARĂ DEVINE O BĂTĂLIE

O SINGURĂ ALEGERE TE POATE DISTRUGE

O tulburătoare poveste de iubire, plină de răsturnări de situaţie, cu decizii sfâşietoare şi dezvăluiri emoţionante ale naturii umane…

Într-un Chicago distopic, unde tinerii care au împlinit vârsta de şaisprezece ani sunt obligaţi să aleagă una dintre cele cinci facţiuni, căreia ar trebui să-i fie devotaţi pentru tot restul vieţii, Tris Prior continuă să-i salveze pe cei pe care îi iubeşte — şi pe ea însăşi —, în timp ce caută răspunsuri la întrebări sfâşietoare despre durere şi iertare, identitate şi loialitate, politică şi iubire.

Pentru Tris, ziua iniţierii ar fi trebuit să reprezinte o victorie şi să fie sărbătorită alături de cei din facţiunea aleasă; în schimb, ziua se sfârşeşte cu orori de nedescris. Războiul bate la uşă, în timp ce conflictele dintre facţiuni şi ideologii se extind cu repeziciune. Şi în vremuri de război, se formează tabere, se dezvăluie secrete, iar alegerile devin irevocabile şi dure. Transformată de propriile sale decizii, dar şi de durerea sufletească şi de sentimentul de vinovăţie, Tris trebuie să-şi accepte Divergenţa, chiar dacă nu ştie ce îi rezervă viitorul.

   Oh,eu vreau sa citesc Divergent si acum ca apare si Insurgent...pica exact la fix.Probabil ca o s-o lanseze de Craciun,nu?