Recenzie: Free Four: Tobias tells the Story ~ Divergent#1.1 de Veronica Roth

„I wouldn’t have volunteered to train the initiates if not for the smell of the training room—the scent of dust and sweat and sharpened metal. This was the first place I ever felt strong. Everytime I breathe this air I feel it again.”

   A fost uimitoare evoluția lui Four în Tobias. Să vezi ce simțea el de la început, pe când Tris abia îl observa. Încerca să scape de cine a fost înainte, să uite de Abnegați, dar țop, Abnegata curajoasă îi sare în față și îl schimbă radical.

   O observa exact când nu vroia s-o facă - sau vroia? Era în pericol, cu bănuielile lui Eric că ar fi atras de ea, și totuși nu a putut renunța.

„They scramble for knives like factionless kids over a spare piece of bread, too desperate. All except her, with her deliberate movements, her blond head slipping between the shoulders of taller initiates. She doesn’t try to look comfortable with the blades balancing on her palms, and that is what I like about her, that she knows these weapons are unnatural yet she finds a way to wield them.”

   Știu că sună sucit, dar sunt atât de diferiți, încât sunt identici. Undeva, adânc, nu se simt Neînfricați în totalitate, ca alții, care sunt niște mașini de ucis. Ci s-au afundat în labirint ca să se piardă pe sine - să înăbușe altruismul ce le umple venele.

   Veronica Roth ne-a prezentat o scurtă adiție, perspectiva lui Four/Tobias asupra capitolului 13 din Divergent, când a trebuit să arunce cu cuțite în Tris.

„She stands with her back to the board. The top of her head skims the bottom of the target center. She tips her chin up and looks at me with that Abnegation stubbornness I know so well. She may have left them, but they are what’s making her strong.”

   Știa că un milimetru nu o putea distruge numai pe ea - ci și pe el, pe Tobias. Four era fațada construită cu atenție. Odată cu porecla, el a încercat să pună punct vieții de Abnegat pe care a fost obligat să o ducă până atunci și să o ia de la capăt cu o viață plină de adrenalină.

   Știți, poate faptul că atât de puțin (maxim... 10 pagini?) mi-a transmis atât de multe și m-a făcut să-l înțeleg mult mai bine m-a impresionat atât de tare. Autoarea a comprimat atât de multe emoții în câteva cuvințele și mi-a fost atât de greu să-i dau X paginii (sau poate eram eu într-unul dintre modurile mele hai-să-dăm-apă- la-șoareci la ora 1 noaptea? dar chiar și așa, nici o carte/povestioară nu m-a mai atins în felul ăsta).

   Titlul se traduce ”Liberul Four: Tobias spune povestea” (corectați-mă  dacă greșesc). Îmi închipui că pentru un moment, Four pleacă și Tobias poate să spună povestea adevărată, de dincolo de tăișul cuțitelor sau gloanțele puștilor. E liber să o facă, înainte ca Four să se întoarcă și totul să ia sfârșit.

   Acum sunt incântată să-i spun lui Four Tobias. Fiindcă am realizat diferența: Four e Neînfricatul fals. Tobias e Abnegatul ascuns. Four e Neînfricatul care încearcă să fie. Tobias e cel pe care numai Tris l-a putut scoate la suprafață.

„Before she got here everything had stalled inside me, and every morning I was just moving toward night time. I’d thought about leaving—I’d decided to leave, to be factionless, after this class of initiates was done. But then she was here and she was just like me, putting aside her gray clothes but not really putting them aside, never really putting them aside because she knows the secret, that they are the strongest armor we can wear.

[...] 

My thoughts skip back to the night before, how touching her sent warmth into my hand and through the rest of me, though I was frozen with fear. I press my hands to my head, press the memory away.

I can’t leave now. I like her too much. There, I said it. But I won’t say it again.”

                                           -inițial am vrut să traduc fragmentele, dar parcă n-am mai resimțit același lucru, m-am simțit ca o criminală care distrugea magia.

Cred că e prima oară când chiar nu știu cum să mă exprim ca să vă explic mai bine ce-am simțit.

Jos pălăria, Veronica.