Recenzie: Fior ~ Lupii din Mercy Falls#1 de Maggie Stiefvater

   „Îmi vine să sfâșii paginile și să le fac pe fiecare câte un lup cu ochii galbeni.” Asta a fost prima mea reacție după ce am închis Fior. O aveți martoră pe Adry, căci ei i-am scris asta într-un mail.

   Urăsc cartea asta din toată inima, fiindcă mi-a plăcut prea mult. N-am mai plâns de pe la 5-6 ani, iar cartea asta mi-a înlăcrimat ochii totuși.

„Eram sălbatic şi domestic, şi sfâşiat, şi zdrobit în acelaşi timp. Pentru prima dată în viaţa mea umană, mintea nu mi-a rătăcit să compună versurile unui cântec sau să înmagazineze acel moment pentru o analiză ulterioară. Pentru prima oară în viaţă eram aici şi nicăieri altundeva.”

   Dragii mei, fără clișeicul ”n-am putut s-o las din mână”. Fiindcă nici nu m-am străduit să o las. De ce să pun deoparte globul de zăpadă plin cu amintiri ascuns după întunecata pădure Boundary?

“Eram o fantomă în pădure, tăcut, nemișcat, rece. Eram iarna întruchipată, vântul înghețat sub forma fizică.”

   Maggie a știut unde să plaseze descrierile și unde să lase pur și simplu cuvintele lui Sam sau ale lui Grace să spună totul, să vorbească de la sine. Și a fost profunzimea aia, o singură frază valora poate cât 100 ale altora. Exprima atât de multe, în atât de puține cuvinte.

   Totul se învârte în jurul lui Grace Brisbane și Sam Roth. Transformat în fiecare iarnă într-un lup, Sam o veghea pe Grace încă de când a fost atacată de haită în pădure, vara amândoi trăind din amintiri, fiindcă nu își puteau vedea îngerul/lupul.

“Credeam ca e cea mai frumoasa fata pe care o vazusem vreodata, un inger mic si insangerat, iar ei vroiau s-o distruga.”

"In sfarsit, in sfarsit, a pasit pe veranda si a aparut prima urma in zapada din curte.
Iar eu eram chiar acolo, aproape la indemana ei, dar totusi la o mie de kilometri distanta."

“Mirosul verii pe pielea ei, cadenta vocii ei pe care abia mi-o aminteam, senzatia degetelor ei in blana mea. Fiecare particica din mine canta la amintirea apropierii ei.”

   Știți, mi-a mai plăcut că autoarea l-a făcut pe băiat cel sensibil și pe fată cea care nu plânge niciodată. A ocolit tiparul tipic într-un mod atât de dulce :o3 

  

Și acum niște citate care mi-au zgâriat inima cu o țepușă din gheață pusă în soarele luminos.

“Lupul meu era un tip simpatic si ma tinea de mana. Puteam muri fericita.”

“De departe, adanc in padure, am auzit un vaiet prelung, intens si apoi inca unul, pe masura ce lupii incepeau sa urle. Mai multe voci se alaturara, unele scazute si triste, altele mai sonore si mai vesele, un cor frumos si misterios. Stiam urletul lupului meu; tonalitatea lui bogata se ridica deasupra celorlalte de parca ma implora sa il aud.

Inima ma durea in piept, sfasiata intre dorinta ca ei sa inceteze si dorinta ca ei sa continue pentru totdeauna. M-am imaginat pintre ei, in padurea aurie, privindu-i cum isi lasa capul pe spate si urla sub un cer de stele nesfarsite, dar nu m-am culcat pana cand nu a tacut si ultimul lup.”

“Mi-am atins din nou buzele de ale ei si, de data asta, a fost un sarut complet diferit. Au fost sase ani intr-un singur moment, buzele ei prinzand viata sub ale mele, cu gust de portocala si dorinta. [...]

Si apoi, mi-am deschis ochii si eram doar eu si Grace – nimic nicaieri, doar eu si Grace -, ea apasandu-si buzele una de alta de parca ar fi vrut sa imi pastreze sarutul in interiorul ei, si eu agatandu-ma de acest moment care era la fel de fragil ca o pasare in mainile mele.”

Îi mulțumesc librăriei online Libris pentru această carte, pentru șansa de a afla povestea lui Sam și Grace. Prin această librărie online puteți cumpăra cărți online și chiar o varietate de cărți în format e-book.