luni, 17 decembrie 2012

Recenzie: Pe jumatate moarta de Kim Harrison

„Lumina e pentru liberul-arbitru al oamenilor, e ușor de văzut. Întunericul e pentru soarta ascunsă a serafimilor, fără să ai de ales.”


   Acum, că am trecut peste toată fanfara pentru oamenii vii din zecile de mii de cărți, să ne întoarcem la oamenii morți.

   Cum ar fi, de exemplu, Madison Avery.

   E ciudata aia bătută de soartă cu secera, care are părul mov și adidași cu cranii și o daaaaa, un înger păzitor cântăreț. Mamă, am adorat rimele lui Grace :))

„ – Fost-a odată o blondă fată, iar cosițele-i erau ca părul de iapă, cântă G.R.A.T.I.I. o-sută-șaptezeci-și-șase, plutind lângă urechea mea. Și-l pieptăna și și-l peria, crezându-se de-o frumusețe răpitoare, pâna ce în al ei șampon am pus niște cremă depilatoare.” 

   Madison a nostră și-a pus în minte să îl omoare pe Kairos - cel care a omorât-o. Numai că Barney Barnabas și Ron Chronos lipsesc o zi și ea reușește să facă haos. A dat ordine unui înger, l-a botezat, a făcut față unei spintecări și un om era să fie hăcuit. În numai câteva ore - un adevărat record :))


„-Trebuie sa te tii departe de Seth.

-Nici o problema. Zi-mi doar pe ce nor locuieste si o sa am grija sa-l ocolesc.”
-Madison & Barnabas


   Protagonista are numai iluzia unui corp. Nu transpiră, nu respiră, nu crește și ăăă... ați înțeles voi :) Măcar a scăpat de grija tăierii unghiilor :))

   Din toată cartea, Grace e personajul meu favorit. Și la sfârșit îmi place și de Barnabas și Nakita. Când pui un spintecător al luminii și unul al întunericului la un loc, într-o sală de clasă, ce se poate întâmpla?

   Pentru cartea Pe jumătate moartă trebuie să îi mulțumesc cuivaaaa - o librarie online...Libris ^.^ Da, hai să ne amintim refrenul ăla -pe care Grace nu l-a auzit încă, sâc :P -: librăria asta de care a auzit toată lumea -probabil- are și cărți în engleză și în română și multe cărți online.





 

10 comentarii:

  1. E genială recenzia.Cartea aceasta am citit-o şi eu,e genială.Dar volumul 2 m-a cam dezamăgit:(

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Haaaide, nu mă speria tu acum :)) Chiar vreau să încep volumul doi curând :))

      Ștergere
  2. Am citit-o și mi-a plăcut, mai ales când a primit-o pe Grace :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Uh, acum o citesc. Abia aștept să văd cum se termina :*

    RăspundețiȘtergere
  4. Grace pare simpatică rău <3 În rest, nu ştiu ce să zic. Pe o scară de 1 la cinci, cam cât ar fi? :)

    RăspundețiȘtergere