Cică April visează la marea noapte alături de iubitul său. Eh, pe naiba. E obsedată.
Mai mult de jumătate de carte numai despre asta e vorba. Și heeei, April are numai 16 ani. Hai să nu exagerăm, Sarah. Asta ar însemna cam clasa a X-a. Nici măcar nu și-a terminat liceul, femeieee.
Excluzând cele 3 sferturi din carte mai sus amintite, în restul de sfert April ne dovedește cât de prostănacă e. Adică, se ține după Noah ca scaiul, când defapt altcineva de zece ori mai tare o așteaptă.
Și nu au fost complicațiile de ”vaaaaai, mă mut singură și am atâtea de făăăăăcut”. Fiindcă toate s-au lăsat pe Vi, colocatara lui April, și astfel... April nu face nimic. Nu se ocupă de chitanțe sau alte chestii. Nici măcar n-o privește pe Vi cum le face.
Vi, Hudson și Dean sunt personajele care-mi plac cel mai mult:o3 Sunt petele de culoare are acestei cărți. Nimic nu m-a mai fascinat în mod special, înafară de ei. Sau poate așteptam prea mult. Amuzamentul ăla s-a diminuat datorită mai sus amintitei obsesii. Și unor exagerări. Și a nerealismului *habar n-am dacă există cuvântul*.
I-am dat 3 stele pentru Hudson, cred:))
Îi mulțumesc librăriei online Libris pentru „Zece Lucruri pe care le-am făcut”. Prin această librărie online puteți cumpăra și cărți online (o varietate de cărți extraordinare).
P.S. Tuiiii, cea mai scurtă recenzie a mea:)) Totuși, paperback-ul e mortal:))
Ha. Si eu care credeam ca e dita chestia. De abia astept sa pun labutele pe ea sa o citesc sa vad ce si cum :)
RăspundețiȘtergereIiiip, abia aștept să văd cum ți s-a părut:*
ȘtergereMie mi-a plăcut cartea. Și da, mi s-a părut că a fost exagerată obsesia fetei. În fine, Hudston face toată cartea. Sincer...
RăspundețiȘtergerePai exaaaact. Cred ca am terminat-o numai din cauza lui Hudson:))
ȘtergereWoa :o3 dezamagire :)) chiar credeam ca e tare :))
RăspundețiȘtergeresi Vero, traiesti in secolul 21, unde sexul la 16 ani e deja obisnuita :)) prea putine fete sunt cu cei 7 ani de acasa si cu o decenta ca la carte, deci nu te mai mira :)) femeia e realista :))