Recenzie: Ultima Vrăjitoare din Transilvania ~ Contesa Aneke de Anna Vary

    Ei, ori aveam eu așteptări prea mari, ori cartea asta e chiar dezamăgitoare.

   Să vă spun ce-am înțeles din ea: se spune aceeași poveste la nesfârșit, doar că relatată de diferite personaje. Și da, personajele au fost cele mai mari dezamăgiri ale mele. Nu au avut farmecul, sclipirea, pe care o așteptam de la ele. Alexandra și Răzvan să zicem că au fost oarecum ok, dar personajele care trebuia să fie învăluite de mister, să pară magice, nu au fost cine mă așteptam. Lorena, sora Anekei, era o țigancă care făcea vrăji, complet diferit de ce mă așteptam. Mathias, ”fermecătorul conte intrigant” -pe care să fiu a naibii dacă nu îl așteptam cu atâta nerăbdare, că îmi venea să rup paginile până ajung la el- era defapt doar un... hai s-o spunem, bețiv. Nu e cel pe care așteptam să-l văd, ”contele care a călători peste 19 de orașe” pentru a o vedea pe Aneke. A fost cea mai mare dezamăgire a mea.

   Și partea cu castelul o așteptam cu atâta nerăbdare, vroiam ca Alexandra să facă descoperirile alea mult așteptate când ea defapt nu ajunge decât o dată la castel și atunci e beată și ea și nu își mai amintește nimic. Drăguț -.-

   Contesa Aneke - față de ea am avut mai multe sentimente: la început mi-a părut rău, datorită oamenilor ălora închiși la minte, după relatarea Lorenei nu tocmai elegantă despre sora sa am fost furioasă pe ea, și în final nu știu ce să mai cred. Prologul și epilog sunt din perspectiva ei dar tot ce face e să ne spună ce știam deja.

   Plus, secretul ăla din spatele secretului care e în spatele secretului secretului nu e deloc fascinant -cum supraviețuiește Lorena împreună cu Mathias un veac-. Autoarea spune cel mai mare indiciu pe care îl poți da în mijlocul cărți și serios - cât de prost să fi să nu-ți dai seama? Și din nou, la sfârșit Aneke ajunge să ne spună ceva ce știam deja.

Repet, ori așteptările mele erau prea mari -după atâtea recenzii entuziaste pe alte bloguri, era și clar- ori chiar a fost slabă de tot.

Nu vreau să-i descurajez pe scriitori români, dar chiar nu a avut misterul ăla pe care îl așteptam.

Adică, pe bune, Anna ar fi trebuit să-și dea mai mult silința, dar dacă e prima ei carte sper să urmeze ceva mai bun. Subiectul a fost bun, dar nu dezvoltat la fel de frumos cum merita.

Totuși, cred că e printre puținii români care se gândesc la Transilvania - majoritatea scriitorilor englezi, sau de toate națiile, ne iau povestea cu vampiri și vrăjitoare și doar unii au bunul simț să mai pomenească și România, așaaa, în trecere.

În fine, nu vă lăsați descurajați, citiți și spuneți-vă propria părere.
Poate m-a prins pe mine pe picior greșit.