Primele 100 de cuvinte (3)

*CEI CARE NU AU CITIT PRINȚUL MECANIC, SĂ NU ÎI PUNĂ SFÂNTA LĂMÂIȚĂ SĂ CITEASCĂ AȘA CEVA”

Clockwork Princess

Cassandra Clare

„   "December is a fortuitous time for a marriage,"said the seamstress, speaking around her mouthful of pins with the ease of years of practice. "As they say, 'When December snows fall fast, marry, and true love will last.'" She placed a final pin in the gown and took a step back. "There. What do you think? It is modeled after one of Worth's owndesigns."

   Tessa looked at her reflection in the pier glass inher bedroom. The dress was a deep gold silk, as wasthe custom for Shadowhunters, who believed white to be the color of mourning, and would not marry in...”

Recenzie: The Selection ~ The Selection#1 de Kiera Cass

   Bine, am să încep spunând că am adorat universul unic al Kierei Cass. E undeva într-un viitor distopic, în care sunt introduse unele elemente din trecut, ca revenirea la conducere prin rege, și de asemenea reverențele și rochiile de bal *doar prin palat, nu peste tot:))* și felul ăla cumva orb în care toată lumea făcea exact ce zicea regele sau regina și servitoarele care acum cu siguranță nu mai sunt atât de politicoase.

   Pe lângă acestea, autoarea a reintrodus clasele sociale, numerotate de la 1 la 8 și obiceiul ca prințul să fie obligat să se însoare la o anumită vârstă. De asemenea, nu există robo-căței sau chestii ultra-performante, ca în Jocurile Foamei sau mai știu eu ce carte distopică. Nu. Aici chiar și pentru familia regală tehnologia pe care o avem noi azi e destul de limitată *televizoare simple și telefoane cu butoane, dâââ* și chiar și trimisul scrisorilor *prin oameni, ce naiba e aia poștă?!* este scump și nu și-l permit prea mulți.

   Plus, e prima carte în care văd povestea concretă a ce s-a întâmplat de s-a ajuns într-o astfel de lume: China, ca o mare putere, a venit peste America și a obligat-o să i se supună și așa mai departe.

   America Singer e o Cinci - clasa socială a artiștilor. America știe să cânte cu propria voce și alte 'enșpe mii de instrumente, ca vioara și pianul *da, alea existau:))*. Dar cum ajunge roșcata noastră tocmai în palatul prințului din Ilea?:)) Simplu. Toate fetele din țară în vârstă de 16-20 de ani primește o scrisoare și apoi, dacă dorește, poate să scrie un formular și peste câteva zile o fată din fiecare provincie e aleasă să meargă mai departe.

   35 de fete ajung deci la locul faptei, printre care și America. Ea a fost mai mult obligată de mama ei și iubitul ei secret, Aspen, și avea în plan să se întoarcă acasă cât mai repede cu putință. Dar prințul Maxon și America dezvoltă o relație deosebită și ceeeva înflorește. Și ea simte că nu mai poate pleca.

   Paginile trec repede, stilul de scris a fost ușurel și drăguț. Nu mai pot să aștept până pe 30 aprilie, lansarea The Elite.

Nu se poate, nu se poate, nu se poate, nu se poate, E GATA!

http://allycarter.com/2013/03/faq-the-post-gallagher-girls-edition/

„Hi everybody!

I’m so sorry I’ve been so quiet lately.  You see, I’ve been super busy…

FINISHING GALLAGHER GIRLS 6!

Yes, you read that correctly. About a week ago I turned in the final draft of the final Gallagher Girls book.

It still has to go through copyedits and galley edits and get bound and shipped and all that stuff, so it isn’t FINISHED-finished.  I’m not holding a real book in my hands right now.  But the main writing part is over.  I’ve written “The End”, and it took a while for me to really come to grips with that.  It’s a pretty big deal…”

Și va apărea în septembrie! Simt că pluteeeeeesc:))

Și în maxim 2 luni o să avem și coperta - care e gata, mai așteaptă doar titlul, pentru care scumpa de Ally lucrează cu editorul ei și Disney-Hyperion ca să iasă perfect. A spus că o iubește, deci abia aștept să văd cum arată.

Până atunci, sunt într-un norișor pufos.

Nici nu știu cum am să mai scriu recenzia The Selection acum:))

Recenzie: Out of Sight, Out of Time ~ Fetele Gallagher#5 de Ally Carter

“And I remember "normal" might never be the same again.” 

(Și mi-am amintit că ”normalul” nu va mai fi niciodată la fel.)

“But I wasn't the girl I'd been when I left, and I knew it.” 

(Dar nu eram fata care am fost când am plecat, și știam asta.)

   Cammie Morgan se trezește în mijlocul munților Alpi, la începutul toamnei, numai cu o meloie în cap în schimbul tuturor amintirilor sale din vara ce trecuse fără ca ea să își dea seama. Și nu spusese domnul Solomon că memoria unui spion e arma sa cea mai puternică? Cammie tocmai a rămas cu mâinile goale, atunci - și inamicii fac tot ce le stă în putință să și rămână așa.

“You are back, Cam. Which means for the first time since you left, it's okay for us to be mad at you for leaving. 

- Macey” 

(Te-ai întors, Cam. Ceea ce înseamnă că pentru prima oară de când ai plecat e ok pentru noi să fim supărate pe tine fiindcă ai plecat.)

   Întoarsă la școală, trebuie să se confrunte cu toate schimbările care au avut loc în absența ei. Romanul are o notă mai serioasă și mai matură decât cele precedente, chiar mai profundă, cu toate că Ally continuă cu încântătoarele sale glume pentru a condimenta cartea.

“You know,' I whispered, 'some girls might think it's creepy having a boy watch them sleep.'
He smirked and pointed to himself. 'Spy.'
'Oh.' I nodded. 'Right. So you're a trained Peeping Tom.'
'Product of the best peeping academies in the country.'
'Well, now I feel much better.'
'You should.” 
(”Știi”, am șoptit,”unele fete at putea considera că e ciudat ca un băiat să le privească dormind.”
El a rânjit și a arătat spre el însuși. ”Spion.”
”Oh” Am dat din cap. ”Bine. Deci tu ești un Peeping Tom (om care trage cu ochiul) antrenat.”
”Produs de una dintre cele mai bune academii de tras cu ochiul din țară.”
”Ei bine, acum mă simt mult mai bine.”
”Ar trebuii.”)

   La început, îmi părea rău că Cammie plecase, fiindcă la întoarcere părea că totul e împotriva ei. Dar apoi, pe măsură ce mâncam parcurgeam paginile mi-am dat seama că defapt cu toate sacrificiile pe care le-a făcut ea în acea vară, călătoria a demonstrat multe lucruri pe care de altfel nu le puteam vedea cu adevărat.

“Sometimes the biggest lies we tell are to ourselves.” 

(Uneori cele mai mari minciuni pe care le spunem sunt către noi înșine.)

Cammie continuă ceea ce Gillian Gallagher și tatăl ei au început acum mulți ani - dar cât de aproape poate să fie ea să distrugă Cercul Cavan, asociația teroristă care are totuși un punct de pornire spre distrugere?

Cu întorsăturile sale de situație, cartea e foarte abruptă - un ritm alert și intrigant, cu unele deznodăminte ale unor întrebări pe care ni le punem încă din volumele anterioare foarte neașteptate.

Tot respectul pentru cărțile minunate ale lui Ally Carter.

Autoarea mea favorită încă de când am început primul volum al seriei.

Și totuși, am un sentiment că tot ce știm se va schimba în volumul următor. E așa, doar un sentiment ciudat. Sau poate doar nu vreau să cred adevărul și încerc să îl schimb în modul în care vreau eu, dar nu mi s-a mai întâmplat la nici o carte până acum așa.

Vom vedea, nu?

Can't wait for the 6th one.

Primele 100 de cuvinte (2)

The  Selection

Kiera Cass

 „When we got the letter in the post, my mother was ecstatic.

   She had already decided all our problems were solved, gone forever. The big hitch in her brilliant plan was me. I didn't think I was a particularly disobedient daughter, but this was where I drew the line.

   I didn't want to be royalty. And I didn't want to be a One.

   I didn't even want to try.

   I hid in my room, the only place to avoid the chattering of our full house, trying to come up with an argument that would sway her. So far, I...”

Primele 100 de cuvinte (1)

Yeah, m-am gândit s-o încep și eu tocmai când sunt la sfârșitul cărții, dar mai bine mai târziu decât niciodată, corect?:))

Out of Sight, Out of Time

Ally Carter

„   "Where am I?"

   I heard the words, but I wasn't sure I'd said them. The voice was too rough, too coarse to be mine. It was as if there were a stranger in my skin, lying in the dark, saying, "Who's there?".

   "So it's English, is it?"

   As soon as the young woman moved to stand at the end of the bed, I could see that she was beautiful. She had an Irish accent and strawberry blond hair in a shade the could never be anything but natural. Soft curls framed a slightly freckled face with blue eyes and a...”

Recenzie: Tăcere ~ Hush, Hush#3 de Becca Fitzpatrick

   Știți cățile aleaaa, pe care după ce le termini și știi că mai ai un singur volum din toată seria, simți că mori înceeeet, ars de viu? Se aplică.

   Adică, mă gândesc că după tot prin ce au trecut Patch și Nora, volumul următor se va termina. Și te oftici când vezi că o serie ca Micuțele Mincinoase are 14 volume și autoarea poate să mai prelungească și după ce am auzit de la alții nu-i așa bună, iar seria asta superbă se termină dup 4 volume. De ceeeee, Becca, de ceeeee?!

   Așa, Nora Grey se trezește în mijlocul cimitirului din Maine, și apoi află că nu-i primăvară, ci toamna, și că e dată dispărută de 3 luni, dar nu-și mai aduce aminte nimic de acum 5 luni, de când l-a cunoscut pe îngerul căzut Patch :o3

   Te ofuscă un pic că toate descoperirile pe care Nora le face în Crescendo nu le mai știe și în Tăcere, și trebuie să ia totul de la capăt. Dar, surprinzător, nu m-a deranjat așa tare. Știți, era de parcă au fost scrise special ca să le putem analiza mai bine, fără șocul de a le afla pentru prima dată.

„Te-am iubit inca de dinainte sa te indragostesti tu de mine.”

   Patch arată cu adevărat ce simte pentru pentru Nora - adică, știți și voi, contrastul dintre comporamentul lui în a doua parte a volumul ăsta și comportamentul lui din volumul 2 e chiar incredibil. Mi-a plăcut că chiar dacă a fost mai deschis, totuși încă a fost Patch din toate punctele la vedere. Asta a fost ca un fel de completare pe care o așteptăm de 2 volume încoace, și nu a fost în exces - cred că a asta a făcut completarea să aiba un farmec deosebit. A fost chiar destul de minimalistă, dar asta m-a încântat într-un mod ciudat:))

   Acțiunea e din plin, și ce amestecătură mai poate avea Scott Parnell și în volumul ăsta? Becca ni-l aduce mai apoape și pe Hank Millar și fiica sa, Marcie, iar arhanghelii vor intervenii și ei în tot acest vârtej.

Cupa Cartilor 2013

,,Vechii cititori BM își amintesc cu siguranță de Competiția CUPA CĂRȚILOR desfășurată anul trecut aici pe blog. Pentru cei noi, avem mai jos o scurtă prezentare.

Ce reprezintă CUPA CĂRȚILOR 2013? Un mod distractiv de a stabili un clasament al celor mai apreciate cărți publicate în România în anul 2012 şi aflarea cărții numărul 1 în preferințele voastre! Seriile formate din 2 sau mai multe cărți vor fi reprezentate în concurs printr-o singura intrare a seriei respective.

Participă la CUPA CĂRȚILOR 2013 numai cărțile publicate anul trecut, sau seriile din care a fost publicat în 2012 minim un volum.

Fiecare carte își va prezenta pledoaria, pentru a convinge că merită să treacă în etapa următoare. 

În prima etapă intră 32 de cărți și rămân 16.

În etapa a doua intră 16 și rămân 8.

În etapa a treia intră 8 și rămân 4.

Semifinala cuprinde 4 cărți din care vor ajunge 2 în Finală.

Pentru a stabili cele 32 de titluri participante, vă rugăm pe toți să ne scrieți într-un comentariu TOP 5 al preferințelor voastre.

ATENȚIE! Numai cărți publicate în anul 2012.''

   Bineee, pai clasamentul meu ar fi:

1. Fetele Gallagher de Ally Carter
2. Culorile Dragostei de Kerstin Gier
3. Divergent de Veronica Roth
4. Dispozitive Infernale de Cassandra Clare
5. Ingerul Noptii de Becca Fitzpatrick

Nu stiti ce chin a fost:)) NUMAI 5?!:))

Care sunt topurile voastre? Ni le puteti spune pana pe 30 martie 2013.

Recenzie: Prințul Mecanic ~ Dispozitive Infernale#2 de Cassandra Clare

„Virtutea îngerilor este că nu pot deveni răi; defectul lor este că nu pot deveni mai buni. Defectul unui om este că poate fi rău; iar virtutea sa este că poate deveni mai bun.”

   Hell yeah:))

   Volumul ăsta are o altă... atitudine? În sensul că toate personajele iau o întorsătură total neașteptată. Adică, pe bune, Will... țopăie?! Wft?!:))

„-Ah, spuse o voce din cadrul uşii, aveți întâlnirea anuală „toată lumea crede că Will e un lunatec”, nu-i aşa? 

- E bianuală, spuse Jem. Şi nu, nu e una dintre acelea.”

   Da, Will a fost cea mai mare bombă. Cu tot cu secretul lui ciudat care îl face să fie arogant, oul se sparge și începe să se decojească, dar câte euri va trebui să dea la o parte ca să ajungă la miez?

"Tu nu ești cel din urmă vis al sufletului meu.

Tu esti cel dintâi vis, singurul vis pe care nu am fost niciodată în stare să mă opresc să nu-l visez. Tu ești cel dintâi vis al sufletului meu, și din acel vis, sper să se nască și altele, vrednice de a fi amintite toată viața."

   Tessa Gray continuă să existe undeva în Londra, la Institutul condus de (doar) Charlotte și (fără) Henry. Dar Lumea de Jos se complică din ce în ce mai mult și misteriosul Magistru câștigă teren, înmulțind numărul de factori necunoscuți (și nesiguri?) ai ecuației din Dispozitive Infernale.

   „Minciunile şi secretele, Tessa, sunt ca un cancer pentru suflet. Vor roade tot ceea ce este bun şi vor lăsa doar distrugere în urma lor.”

   Am observat că în primul volum, autoarea ne-a prezentat cât mai amănunțit fiecare personaj, ca în volumul ăsta să exploateze la maxim lucrul acesta și să poată lucra la contrastul dintre persoana cea veche și cea nouă în a doua parte a cărții.

„- Şi ce culoare crezi că are adâncul sufletului tău, Will Herondale?

- Mov, zise Will.”

   Dar totuși Tessa are încă o inimă: îl va alege pe blândul Jem sau pe secretosul Will?

„- Încă nu i-ați frânt inima, nu-i aşa? 

- Nu, zise Tessa. Mi-am frânt-o pe-a mea în două, îşi zise. Nu i-am frânt-o deloc.”

„Nu-ți pot spune dacă te-am iubit din prima clipă în care te-am văzut sau dacă a fost a doua, sau a treia, sau a patra. Însă îmi amintesc de prima clipă în care te-am văzut venind spre mine şi mi-am dat seama că, într-un fel, întreaga lume părea să se evapore când eram cu tine.”

Cât mai multe surprize și trădători în locuri în care te aștepți mai puțin.

Cum o să se descurce Vânătorii de Umbre cu toate acestea?

ORAȘUL ÎNGERILOR CĂZUȚI, VOLUMUL PATRU DIN INSTRUMENTE MORTALE, DISPONIBIL DIN 29. 03. 2013.

click pe copertă pentru detalii

Recenzie: Paranormal ~ Paranormal#1 de Kiersten White

   Ei bine, asta a fost  o carte plină de viață. Faptul că Evie iubea fiecare mărunțiș de care era privată de AISP m-a făcut s-o îndrăgesc mai tare - fiindcă nu s-a închis în ea sau așa ceva, ci a fost în continuare o floricică cu petale mari care tânjea uneori după soare.

   AISP e o organizație a paranormalilor - se ocupă să le țină evidența, ca să nu iasă de sub control în fața oamenilor. Evie era specială: nu mai întâlniseră pe nimeni ca ea - putea vedea dincolo de farmece. Bineînțeles era și nițeluș scârbos să vezi pe sub pielea palidă a unui vampir de ”20 de ani”, o piele zbârcită de vreo 80.

”...arata ca doi tipi intr-unul singur: tipul dragut si un cadavru uscat, amandoi laolalta, in acelasi trup.”

    Aham.

   Oricum, au ținut-o la Centru cât de mult au putut, ca ea să nu fugă. O trimiteau în misiuni să-i descopere pe paranormali, dar în rest cam ăștia sunt pereții tăi, Evie. Încântată de cunoștiință, așaaa-i?

   Mi-a plăcut că fiecare personaj era foarte frumos conturat - avea câte o personalitate incredibilă. Erau atât de variate, și fiecare avea ceva special, care te făcea să îl ții minte. Evie avea chiar un pistol roz. Era înebunită după un serial. Avea un cuțit roz - cât de drăgălaș poate fi asta?:o3

„Pe bune, chiar arat ca un asasin psihopat? Poate ca de vina erau tenisii mei roz? Sau cerceii in forma de inimioare?”

   Raquel avea o gamă de oftaturi mai largă decât numărul de culori de farduri pe care le avea Evie. Lish iubea munca, dar era și ea o urmăritoare a serialului care îi plăcea lui Evie și totuși, era atât de haioasă cu biiiiip-urile. Aparatul care o ajuta să vorbească cu Evie -ea fiind sirenă:))- nu traducea înjurăturile, schimbându-le cu câte un ”bip” țiuitor.

„Biiiip tampit biiiiip biiiiip silfi si biiiiip obsesiile lor biiiiip biiiiip. Ar fi mai bine sa inceteze bip bip bip cu regulile lor bip sau o sa-l bip bip bip pe micul biiiiiiip.”

   Și, bineînțeles, printre paranormali am uitat să vă spun despre silfi.

"Avea trasaturi delicate, ochi migdalati, fix ca in desenele animate japoneze, chipul lui era pur si simplu frumos. Vazandu-l, te durea inima si iti doreai sa nu mai faci nimic altceva, ci doar sa te uiti la el tot restul vietii tale."

   Reth poate trece fără nici o problemă drept unul dintre coșmarurile lui Evie. Lorethan. Sunt, într-un fel, diabolici. Răstălmăcesc totul după cum au chef.

   Și, totuși, Lend a fost și el plin de veselie. Lend e una dintre creaturile paranormale pe care le întâlnește Evie - și stă cu ele un timp îndelungat.

Per total, cartea a fost extraordinară și drăguță.

Te surprinde cât de scumpă poate fi Evie, ceea ce m-a făcut s-o îndrăgesc instantaneu. Știa, pur și simplu, să aprecieze frumosul.

Recenzie: Verde de Smarald ~ Culorile Dragostei#3 de Kerstin Gier

„Nu putem opri timpul; pentru iubire însă, timpul se oprește uneori în loc.”

   Ei bine, în volumul ăsta treburile se schimbă. Nu mai e o atmosferă așa tristă că în volumul anterior și ajungi cu adevărat să o altă latură a lui Gideon, pe lângă cea de nes... ăăă, în fine.

„Venise acolo ca sa ma traga de limba - clar. Probabil trimis de Falk si de ceilalti: "Fii dragut cu ea si precis ca-ti va spune daca si unde a ascuns acel ceva" A le considera pe femei proaste era, la urma urmei, hobby-ul tuturor barbatilor de Villiers.”

   Dar dezvăluirile șochează și aruncând un ochi în urmă, vezi că defapt toate se potrivesc ca un puzzle. Autoarea a gândit bine și fiecare pagină te surprinde în vreun fel.

“Lașii mor de mai multe ori înainte de-a muri;

Viteazul însă doar o dată gustul morții îl simte.

Din câte minuni am auzit pe-acest pământ,

Cel mai ciudat îmi pare că omul să se teamă

Văzând moartea, sfârșitul iminent,

Veni-va când sortit îi e să vină.”

   Gwendolyn e derutată și e nevoită să ia alegerile potrivite, căci dacă nu toate borcanele din cămară s-ar putea sparge în capul ei. Și capul ei s-ar sparge la rândul lui.

   Trebuie să mai spun că micile paragrafe de dinainte de fiecare capitol erau mortale?

„Sari - și lasă în căderea ta

Să-ți crească aripi.

-Ray Bradbury”

„Cei ce sunt iubiți nu pot muri, căci dragostea înseamnă nemurire.

-Emily Dickinson”

   Personajele evoluează și ele, maturizându-se, și în cazul lui Nick, devenind mai drăguți :))

„- Norocoaso. Mi-ar plăcea și mie să am un câine, îi spuse Caroline lui Leslie. Sau orice fel de animal de companie.

- Ah, dar noi îl avem pe Nick, zise Charlotte. Aproape că e ca și cum am avea o maimuță.

- Dar să nu te uităm nici pe tine, o veritabilă tarantulă veninoasă, spuse Nick.”

   Cu toate acestea, se păstrează același ritm amuzant și drăguț și nu mi-a venit să cred când terminasem că era gata - infinitatea mea de epoci se sfârșise. Aș fi vrut pe de-o parte să fie mai multe volume în serie, dar pe de alta n-aș fi vrut ca Kerstin s-o dea cu bâta în baltă. Totul a ieșit la iveală la momentul potrivit și nu îmi pot închipuii o sincronizare a timpului mai perfectă.

Kerstin Gier este cu siguranță și ea un Rubin, sau poate chiar o regină a timpului.

Recenzie: Zece Lucruri pe care le-am făcut (și probabil n-ar fi trebuit) de Sarah Mlynowsi

   Aghhhh, sunt total scandalizată.

   Cică April visează la marea noapte alături de iubitul său. Eh, pe naiba. E obsedată.

   Mai mult de jumătate de carte numai despre asta e vorba. Și heeei, April are numai 16 ani. Hai să nu exagerăm, Sarah. Asta ar însemna cam clasa a X-a. Nici măcar nu și-a terminat liceul, femeieee.

   Excluzând cele 3 sferturi din carte mai sus amintite, în restul de sfert April ne dovedește cât de prostănacă e. Adică, se ține după Noah ca scaiul, când defapt altcineva de zece ori mai tare o așteaptă.

    Și nu au fost complicațiile de ”vaaaaai, mă mut singură și am atâtea de făăăăăcut”. Fiindcă toate s-au lăsat pe Vi, colocatara lui April, și astfel... April nu face nimic. Nu se ocupă de chitanțe sau alte chestii. Nici măcar n-o privește pe Vi cum le face.

   Vi, Hudson și Dean sunt personajele care-mi plac cel mai mult:o3 Sunt petele de culoare are acestei cărți. Nimic nu m-a mai fascinat în mod special, înafară de ei. Sau poate așteptam prea mult. Amuzamentul ăla s-a diminuat datorită mai sus amintitei obsesii. Și unor exagerări. Și a nerealismului *habar n-am dacă există cuvântul*.

I-am dat 3 stele pentru Hudson, cred:))

Îi mulțumesc librăriei online Libris pentru „Zece Lucruri pe care le-am făcut”. Prin această librărie online puteți cumpăra și cărți online (o varietate de cărți extraordinare).

P.S. Tuiiii, cea mai scurtă recenzie a mea:)) Totuși, paperback-ul e mortal:))

Recenzie: Ultima Vrăjitoare din Transilvania ~ Contesa Aneke de Anna Vary

    Ei, ori aveam eu așteptări prea mari, ori cartea asta e chiar dezamăgitoare.

   Să vă spun ce-am înțeles din ea: se spune aceeași poveste la nesfârșit, doar că relatată de diferite personaje. Și da, personajele au fost cele mai mari dezamăgiri ale mele. Nu au avut farmecul, sclipirea, pe care o așteptam de la ele. Alexandra și Răzvan să zicem că au fost oarecum ok, dar personajele care trebuia să fie învăluite de mister, să pară magice, nu au fost cine mă așteptam. Lorena, sora Anekei, era o țigancă care făcea vrăji, complet diferit de ce mă așteptam. Mathias, ”fermecătorul conte intrigant” -pe care să fiu a naibii dacă nu îl așteptam cu atâta nerăbdare, că îmi venea să rup paginile până ajung la el- era defapt doar un... hai s-o spunem, bețiv. Nu e cel pe care așteptam să-l văd, ”contele care a călători peste 19 de orașe” pentru a o vedea pe Aneke. A fost cea mai mare dezamăgire a mea.

   Și partea cu castelul o așteptam cu atâta nerăbdare, vroiam ca Alexandra să facă descoperirile alea mult așteptate când ea defapt nu ajunge decât o dată la castel și atunci e beată și ea și nu își mai amintește nimic. Drăguț -.-

   Contesa Aneke - față de ea am avut mai multe sentimente: la început mi-a părut rău, datorită oamenilor ălora închiși la minte, după relatarea Lorenei nu tocmai elegantă despre sora sa am fost furioasă pe ea, și în final nu știu ce să mai cred. Prologul și epilog sunt din perspectiva ei dar tot ce face e să ne spună ce știam deja.

   Plus, secretul ăla din spatele secretului care e în spatele secretului secretului nu e deloc fascinant -cum supraviețuiește Lorena împreună cu Mathias un veac-. Autoarea spune cel mai mare indiciu pe care îl poți da în mijlocul cărți și serios - cât de prost să fi să nu-ți dai seama? Și din nou, la sfârșit Aneke ajunge să ne spună ceva ce știam deja.

Repet, ori așteptările mele erau prea mari -după atâtea recenzii entuziaste pe alte bloguri, era și clar- ori chiar a fost slabă de tot.

Nu vreau să-i descurajez pe scriitori români, dar chiar nu a avut misterul ăla pe care îl așteptam.

Adică, pe bune, Anna ar fi trebuit să-și dea mai mult silința, dar dacă e prima ei carte sper să urmeze ceva mai bun. Subiectul a fost bun, dar nu dezvoltat la fel de frumos cum merita.

Totuși, cred că e printre puținii români care se gândesc la Transilvania - majoritatea scriitorilor englezi, sau de toate națiile, ne iau povestea cu vampiri și vrăjitoare și doar unii au bunul simț să mai pomenească și România, așaaa, în trecere.

În fine, nu vă lăsați descurajați, citiți și spuneți-vă propria părere.
Poate m-a prins pe mine pe picior greșit.

Recenzie: Albastru de Safir ~ Culorile Dragostei #2 de Kerstin Gier

„Fiecare epocă este un sfinx care se surpă-n abis de îndată ce i-a fost descifrată enigma.”

   Doamne, Doamne, Kerstin Gier, cum ai putut ține seria asta ascunsă de mine atâția ani?! Autoarea a fost mai profundă, revărsând spre noi mai multe sentimente și trăiri ale lui Gwendolyn.

„Și, pentru a doua oară în acea zi, inima mea – varianta ei fantomatică, aceea care, de-atâta speranță, reînviase – se prăbuși în abis și se izbi de fundul prăpastiei, dezintegrăndu-se în mii de așchii minuscule.”

   Cartea debutează exact din punctul din care s-a terminat prima. Aș putea spune unul pe care îl așteptam de muuuult :))

   Xemerius și Gideon sunt sarea și piperul seriei ăsteia. Gideon răstoarnă lucrurile în ultimul moment, iar Xemerius e mereu prezent, ca o crudă realitate fictivă -știuuuuu că sună aiurea, mulțumesc frumos- care îți toarnă mereu pe față adevărul.

   Leslie mi s-a părut că își pierde un pic din sclipiciul primului volum, dar Gwendolyn Sheperd nu pierde vremea niciodată cu chestii normale și astfel autoarea nu îți permite să simți lipsa nimănui.

   Călătoriile în timp continuă, care mai de care mai palpitante și mai... periculoase? Gwen și Gideon se confruntă cu trecutul -la propriu- și cu ceea ce oferă el...

„Putem vedea cum cade de pe masă o ceașcă

și se face țândări, dar nu vom vedea niciodată ceașca

adunăndu-se la loc și sărind înapoi pe masă.

Acest progres al dezordinii materiei sau entopie

Deosebește trecutul de viitor și dă, astfel, timpului o direcție.”

   Mi-a plăcut că Gwen nu i-a cedat lui Gideon până în ultimul moment :o3 Nu l-a lăsat să o facă sclava lui, ca și Charlotte.

”- Eu m-am referit la verişoara mea Sofa, nu la verişoara mea Charlotte, am replicat eu. Vă asigur că… ăăă… că vă veţi distra mult mai bine cu Sofa decât cu Charlotte. Poate că Sofa nu e chiar aş a graţioasă, dar e mai delicată, are mai mult şarm şi un caracter mult mai plăcut.”

   Și din nou, autoarea a fost foarte realistă. Gwendolyn nu a fost genul ăla de eroină de gheață, despre care cred că știți și voi la fel ca mine că nu există. Toți cedează, chiar dacă se îmbărbătează șapte ore. Aș putea spune că atunci când te stresezi cu asta ești mai puțin pregătit de apariția persoanei respective. Sentimentele dintre Gwendolyn și Gideon au fost naturale, de parcă însăși Kerstin ar fi fost îndrăgostită de Gideon.

Ia să vedem, știți cine din Cercul Celor Doisprezece este Safirul? :)

Gwendolyn e Rubinul. Gideon e Diamantul.

Dacă ar fi din seria asta să aleg cel mai prost volum, acela ar fi volumul 4. 

Și seria e trilogie.

Back in my Bookcase#4

O primăvară frumoasă tuturoooor:*:*:*:*:*

Pfui, azi de cum am intrat în clasă am fost bombardată de scumpii mei colegi cu mărțișoarele lor.

Cred că sunt singura fată din clasă care a primit de la absolut toată lumea mărțișor. Și nu sunt pasionată de chestiile astea, dar ce să și faci.

Sunt o personalitate:))

Of, of, of, și acum să vă arăt ce-am priiiiiimit.

Tata s-a enervat că după ce s-a dus să îmi ia primul colet, când s-a întors cu el acasă, în poștă era și al doilea aviz:)) Și a trebuit să se întoarcă din nou din drum și când să se întoarcă el în sfârșit relaxat acasă, au sunat și de la Cargus și s-a dus naibii toată relaxarea lui:))

Era așa de comic cum povestea când m-am întors acasă de la școală:))

Acum, de la Libris am primit Zece lucruri pe care le-am făcut (și probabil n-ar fi trebuit) de Sarah Mlynowsky.

De la Postările de Iarnă am primit Gelozie (Altfel de Îngeri#3) de Lili St. Crow și Visătoarea (Evernight#2) de Claudia Gray.

Și de la un concurs de pe Mythical Books am primit Academia Vampirilor în ediție de chioșc.

Nu prea știu de ce am participat, dar arată bine:))

Așaaaa, n-am avut ce face și am pus 3 teancuri de cărți, perfect egale *cum naiba le-am nimerit?* și am lăsat un spațiu lângă ele în care am pus cărțile, dar le-am editat și le-am tăiat:)) Nici acum n-am avut ce face:))

Voi ce mai faceți?

Mă gândeam că acum, după ce am trecut de hopul primului volum în engleză (Bloodlines), să mă apuc de The Iron Fey sau altceva. Voi ce îmi sugerați?