Recenzie: The Darkest Minds (The Darkest Minds, #1) de Alexandra Bracken

Titlu: -

Autor: Alexandra Bracken

Seria: -

Număr de pagini: -

Anul apariției [Ro]: -

Title: The Darkest Minds

Author: Alexandra Bracken

Series: The Darkest Minds, #1

Number of pages: 488

Publication year [En]: 2012 (by Disney Hyperion)

Când Ruby s-a trezit în dimineața celei dea zecea aniversări, ceva s-a schimbat. Ceva îndeajuns de alarmant încât să-i facă pe părinții ei să o închidă în garaj și să sune poliția. Ceva ce o trimite la Thurmond, brutala tabără de reabilitare guvernamentală. Chiar dacă au supraviețuit misterioasei boli ce a răpus majoritatea copiilor din America, ea și ceilalți care sunt încă în viață au ceva și mai înfricoșător: abilități pe care nu le pot controla.Să o iei de la capăt e nașpa. Când ne-am mutat în West Virginia chiar înainte de ultimul meu an de liceu, m-am resemnat față de accente adânci, conexiuni dubioase la internet, și o mare cantitate de plictiseală... până când mi-am reperat vecinul atractiv, cu înălțime conturată și ochi verzi stranii.

Acum, la șaiprezece ani, Ruby e una dintre cei periculoși.

Când adevărul iese la iveală, Ruby abia scapă cu viață din Thurmond. Acum e pe fugă, disperată să găsească un refugiu sigur pentru copii ca ea--East River. Ea se alăturră unui grup de copii care au evadat din propria lor tabără. Liam, conducătorul lor curajos, se îndrăgostește rău de Ruby. Dar oricât de mult l-ar vrea Ruby, nu poate risca să se apropie. Nu după ce s-a întâmplat cu părinții ei.

Când ajung în East River, nimic nu e așa cum pare, nici măcar misteriosul lor lider. Dar sunt oameni care lucrează, oameni care nu vor lăsa nimic să le stea în cale ca să o folosească pe Ruby în luptă lor împotriva guvernului. Ruby va confrunta o decizie teribilă, una care ar însemna să renunțe și la ultima șansă la o viață care merită trăită.

Mhh. Sincer, chiar nu știu ce să spun.

Dar începem cu începutul. La început, Ruby mi s-a părut prea... moale. Pe unele fete, statul într-o închisoare uriașă până la șaispreze ani le întărește. Ruby, datorită puterii ei, e terifiată de lume. Și poate nu m-ar fi deranjat atât de tare dacă nu cumva la început era și Sam, prietena ei, care creea un contrast izbitor. Sam era tipa pe care chiar aș fi adorat-o ca protagonistă. Pentru că știți, personajul care face acțiunile le mulează după personalitatea lui, ceea ce ne face să ne alegem protagoniștii cu mai multă atenție atunci când scriem o carte.

Și legat de acțiune--ne puteam lipsi de unele părți. Au trebuit să mearga în nu știu ce colț al lumii, apoi să vină înapoi și defapt să se întoarcă, ca pe drum să se întâlnească cu cineva care să îi ia spre adevărata destinație. Dacă astea au vrut să fie răsturnări de situație... Ms. Bracken, asta nu a ieșit cum vroiai, probabil. Și perspectiva unui triunghi amoros m-a derutat și chiar nu mi-a plăcut, pentru că urăsc triunghiurile amoroase. Urăsc triunghiurile în general, defapt:))

Mi-a luat nouă zile să citesc asta, am terminat-o ieri dimineață, și mă gândeam că nu e nici o șansă să mai citesc și Never Fade, volumul doi, dar atunci am citit sfârșitul și practic țipam la programul meu de citit de pe tabletă ”DE CE FACI ASTA?”. De parcă era vina mașinăriei.

Atunci am început să cred că e posibil să continui, dar nu acum. Acum am alte cărți de citit. Dar nu vreau să vă fac să credeți că e o carte proastă, ba chiar e o idee originală, dar partea cea mai proastă e că au fost atâtea personaje rele:( Ați văzut că de obicei în cărți numărul de protagoniști și antagoniști e echilibrat. În The Darkest Minds, am avut patru protagoniști și vreo  zece antagoniști. Mă simțeam la un moment dat de parcă ei nu erau răi, ci Ruby îi făcea să pară așa. mă rog, erau răi de fapt, dar unde e viziunea pozitivă asupra vietii, Ms. Bracken? Nu mai e nimeni bun, nici măcar după ce te ajută să evadezi? Fiind o persoană foarte veselă, chestia asta m-a deranjat.

Și înțeleg conceptul de ”Omoarăți păersonajele fără milă”, dar aici vorbim de cruzime. Trei/Patru sunt aproape duși *hapar n-am ce s-a întâmplat cu ei, sincer:))*.

A fost o idee bună, dar cred că scrisă pe o tastatură nepotrivită. Și au fost aceste mici *relativ mici* amănunte care au distrus zidul fortăreței--dacă Sam era protagonista, și nu Ruby, de exemplu, ar fi ieșit o explozie. Povestea prin ochii altcuiva ar fi sot extraordinară. Ruby făcea orice lucru să pară dracu'-n persoană *scuzați expresia*. Se simțea atât de respinsă, pentru că se respingea singură când lumea încerca să o ajute. 

Nu a fost o carte rea, vă recomand să o încercați, și dacă ați făcut-o, sunt curioasă ce părere aveți :)

90% din lumea care a citit The Darkest Minds crede că e cea mai tare carte ever, dar ca de obicei...

... eu nu sunt cu mulțimea -.-

*n-am mai scris de mult o recenzie așa de lungă; dar abia ce am terminat carte--pe calelelate le terminasem vara trecută:)) și uitasem ce părere am*