Titlu: Când ești Vrăjitoare
Autor: Carolyn MacCullough
Seria: Când ești Vrăjitoare, #1
Număr de pagini: 320
Anul apariției [Ro]: 2013 (de Editura Leda)
Title: Once a Witch
Author: Carolyn MacCullough
Series: Witch, #1
Number of pages: 292
Publication year [En]: 2009 (by Houghton Mifflin Hartcourt)
Fiica ta va fi una dintre cele mai puternice vrăjitoare pe care le-am avut vreodată în familia noastră. Va fi ca un far călăuzitor pentru noi toți.
Tamsin Greene face parte dintr-o familie de vrăjitoare cu lungă tradiție. În ziua în care s-a născut, bunica ei a prezis că va fi cea mai Talentată dintre ele. Dar Talentul lui Tamsin nu s-a confirmat.
Acum, când are șaptesprezece ani, își petrece cea mai mare parte din timp la școala cu internat din Manhattan, unde măcar poate pretinde că este normală. Însă, în timpul vacanțelor de vară, este obligată să revină acasă și să lucreze la librăria magică a familiei sale.
Într-o seară, un tânăr foarte atrăgător, profesor la Universitatea New York, intră în librărie și o confundă pe Tamsin cu sora ei mai mare, etrem de Talentata Rowena. Pentru prima dată în viața ei, Tamsin se simte privită cu respect și admirație, și, înainte de a apuca să se gândească mai bine, acceptă să caute pentru acesta un obiect valoros și vechi pe care familia lui l-a pierdut cu mai mult de un secol în urmă. Dar căutarea se dovedește a fi mult mai ciudată decât părea la prima vedere.
Am ținut să citesc cartea asta în limba originală pentru că tradusesem deja prologul și simțisem o atmosferă specială: simțeam mirosul de cărți și de ploaie cum mă învăluie la primul capitol și mi-a fost foarte frică că toată esența aia magică s-a pierdut la traducere (ceea ce se întâmplă des).
Chiar nu am dus lipsă de acțiune și în noaptea în care am terminat-o (am stat până târziu cu ochii bulbucați și a doua zi aveam niște cearcăne mari cât Rusia) mă holbam la perete și mă gândeam la cât de tare urma să fie ”Always a Witch” și la cât de tare ar fi dacă aș avea eu puterea lui Tamsin.
Chiar și dacă nu aveam prea mult parte de bunica lui Tamsin, personajul ei e fascinant. Așa cum au zis și alți cititori, faza cu proveniența numelui a fost amuzantă, chiar dacă deja știam de ea. M-a făcut să o iubesc mai mult pe bunica ei.
Sfârșitul ne promite adevărata acțiune, care începe în volumul următor, și nu pot decât să sper că nu o să mă dezamăgească.
Mda, o carte pe care trebuie să o citiți.
Wait. Pana saptamana viitoare o citesc si eu. Atunci iti pot citi recenzia :))
RăspundețiȘtergere