Recenzie: Leul, Vrăjitoarea și Dulapul (Cronicile din Narnia, #1) de C. S. Lewis

Titlu: Leul, Vrăjitoarea și Dulapul
Autor: C. S. Lewis
Seria: Cronicile din Narnia, #1
Număr de pagini: 192
Anul apariției [Ro]: 2011 (de Grupul Editorial Rao)

Title: The Lion, the Witch and the Wardrobe
Author: C. S. Lewis
Series: The Chronicles of Narnia, #1
Number of pages: 206
Publication year [En]: 1950 (by Harper Collins)

Deschizi o ușă... și un tărâm fantastic te așteaptă.

Narnia... un ținut în care domnește iarna... un regat ce așteaptă să fie eliberat. In inima tărâmului vrăjit al Narniei, copiii se pomenesc prinși într-o nouă aventură, în înfruntarea  cu Jadis, Vrăjitoarea Albă. Când și ultima speranță moare, întoarcerea leului Aslan s-ar putea să fie ultima șansă, semnul unei mari schimbări... și a unor cumplite sacrificii.

Așa cum am scris și pe GoodReads, sunt unele cărți care îți aduc aminte pur și simplu că trebuie doar să deschizi  scrisoarea potrivită sau să calci în dulapul care trebuie, ca să nimerești intrarea spre propria lume magică.

Autorul spune la început că e dedicată nepoatei lui, Lucy, și că atunci când o să fie publicată ea o să fie prea mare ca să o citească, așa că el o să aștepte până ce ea o să îmbătrânească și o să îi placă din nou cartea. Poate că mie mi-a plăcut fiindcă sunt atât de mică, dar știți: am simțit un fel de magie care te face să ignori vârsta la care o citești. Nu contează câți ani ai, ci pur și simplu să crezi destul în poveste.

Dar gata cu aberațiile mele: cartea a fost excepțională și s-a terminat înainte să pot clipi. Animalele vorbitoare au fost un element care m-a uimit, datorită loialității lor (cine a zis că numai câinii știu să latre la dușmani?). Și bineînțeles, a fost și Leul Aslan. Pentru un moment, am crezut că e Dumbledore în forma lui de animal, dar nu: fiecare e eroul propriei povești.

Recenzie: Când ești Vrăjitoare... (Când ești Vrăjitoare, #1) de Carolyn MacCullough

Titlu: Când ești Vrăjitoare
Autor: Carolyn MacCullough
Seria: Când ești Vrăjitoare, #1
Număr de pagini: 320
Anul apariției [Ro]: 2013 (de Editura Leda)

Title: Once a Witch
Author: Carolyn MacCullough
Series: Witch, #1
Number of pages: 292
Publication year [En]: 2009 (by Houghton Mifflin Hartcourt)

Fiica ta va fi una dintre cele mai puternice vrăjitoare pe care le-am avut vreodată în familia noastră. Va fi ca un far călăuzitor pentru noi toți.

Tamsin Greene face parte dintr-o familie de vrăjitoare cu lungă tradiție. În ziua în care s-a născut, bunica ei a prezis că va fi cea mai Talentată dintre ele. Dar Talentul lui Tamsin nu s-a confirmat.

Acum, când are șaptesprezece ani, își petrece cea mai mare parte din timp la școala cu internat din Manhattan, unde măcar poate pretinde că este normală. Însă, în timpul vacanțelor de vară, este obligată să revină acasă și să lucreze la librăria magică a familiei sale.

Într-o seară, un tânăr foarte atrăgător, profesor la Universitatea New York, intră în librărie și o confundă pe Tamsin cu sora ei mai mare, etrem de Talentata Rowena. Pentru prima dată în viața ei, Tamsin se simte privită cu respect și admirație, și, înainte de a apuca să se gândească mai bine, acceptă să caute pentru acesta un obiect valoros și vechi pe care familia lui l-a pierdut cu mai mult de un secol în urmă. Dar căutarea se dovedește a fi mult mai ciudată decât părea la prima vedere.

Am ținut să citesc cartea asta în limba originală pentru că tradusesem deja prologul și simțisem o atmosferă specială: simțeam mirosul de cărți și de ploaie cum mă învăluie la primul capitol și mi-a fost foarte frică că toată esența aia magică s-a pierdut la traducere (ceea ce se întâmplă des).

Chiar nu am dus lipsă de acțiune și în noaptea în care am terminat-o (am stat până târziu cu ochii bulbucați și a doua zi aveam niște cearcăne mari cât Rusia) mă holbam la perete și mă gândeam la cât de tare urma să fie ”Always a Witch” și la cât de tare ar fi dacă aș avea eu puterea lui Tamsin.

Chiar și dacă nu aveam prea mult parte de bunica lui Tamsin, personajul ei e fascinant. Așa cum au zis și alți cititori, faza cu proveniența numelui a fost amuzantă, chiar dacă deja știam de ea. M-a făcut să o iubesc mai mult pe bunica ei.

Sfârșitul ne promite adevărata acțiune, care începe în volumul următor, și nu pot decât să sper că nu o să mă dezamăgească.

Mda, o carte pe care trebuie să o citiți. 

Recenzie: După Înmormântare (Hercule Poirot, #29) de Agatha Christie

Titlu: După Înmormântare
Autor: Agatha Christie
Seria: Hercule Poirot, #29
Număr de pagini: 256
Anul apariției [Ro]: 2011 (de Grupul Editorial Rao)

Title: After the Funerals
Author: Agatha Christie
Series: Hercule Poirot, #29
Number of pages: 244
Publication year [En]: 1953 (by Collins Crime Club)

Când Cora este ucisă cu brutalitate, remarca extraordinară făcută de ea cu o zi înainte, la înmormântarea fratelui ei, capătă o semnificație înfiorătoare. La citirea testamentului lui Richard, Cora fusese auzită rostind răspicat:

„A fost mușamalizat destul de bine, nu-i așa? Dar a fost ucis, nu?”

În disperare de cauză, avocatul familiei apelează la Hercule Poirot ca să descopere ce s-a întâmplat cu adevărat.

Încă o carte frumoasă și surprinzătoare a Agathei Christie, care ne epune într-un mod unic un mister tensionant. Abia așteptam să văd cine e criminalul și la momentul acela tot ce am putut gândi a fost ”HĂ?”.

M-a surprins să văd pe Wikipedia că în 1930, Agatha Christie îl considera pe Poirot insuportabil, iar în 1965 mai mult că nu îl ura. Nu zic că mă încred orbește în Wikipedia, fiindcă spunea și că George Enescu e personaj Academia Vampirilor și a ajutat-o pe Rose să lupte împotriva acneei, dar mă gândesc cum ar fi să simt așa pentru prorpiul meu personaj. Wikipedia zice că a continuat să scrie despre el numai fiindcă o vroia publicul, dar cred că dacă nu mi-ar fi plăcut, m-aș fi oprit și... gata. Publicul m-ar fi acceptat așa cum eram sau deloc.

Dar în ciuda... chestiei ăsteia, cartea a ieșit la fel de magnifică. Nu încetezi să îți pui întrebîri nici o secundă și suspansul nu te plictisește, astfel încât să nu mai reziști  și să dai direct la ultima pagină: nu, lucrurile stau diferit. Îți dorești să aflii cât mai multe indicii ca să potți să dezlegi tu însăți misterul.

După Înmormântare a fost, fără doar și poate, o lectură captivantă, antrenantă și încântătoare.

*Doamne, vă vine să credeți că sunt în urmă cu 18-19 recenzii? Nu? Asta e. Eu îmi aștept premiul pentru un așa record. Azi cred că am să scriu toată ziuă și sper să îmi ajungă timpul.