Recenzie: Mândrie și Prejudecată, de Jane Austen

Titlu: Mândrie și Prejudecată

Autor: Jane Austen

Seria: -(standalone)-

Număr de pagini: 368

Anul apariției [Ro]: 2013 (de Corint--cea mai recentă versiune)

Title: Pride and Prejudice

Author: Jane Austen

Series: -(standalone)-

Number of pages: 

Publication year [En]: 1813 (By Modern Library)

”It is a truth universally acknowledged, that a man in possession of a good fortune must be in want of a wife.”

Așa începe Mândrie și Prejudecată, romanul  cu spirit de comedie --unul dintre cele mai populare vreodată--, care îi urmărește pe foarte manieratul Mr. Darcy  și prejudecătoarea Elizabeth Bennet, cum se atrag unul pe altul într-o serie de intrigi specifice secolului optsprezece și saloanelor din vremea aceea.

Oh, Doamne, cartea asta.

CARTEA ASTA.

Nici dacă îmi arătați poze din viitor cu mine îmbrățișând cartea asta nu v-aș fi crezut că am să ajung să o iubesc. Așa mi sa întâmplat și cu AV, Vampirii din Morganville, filmul Becoming Jane, Culorile Dragostei, etc. etc. Am avut o carieră destul de bună și de durată la acest capitol, dacă e să mă întrebați pe mine:))

Și de asemenea îmi vin în minte momentele în care vedeam pe GoodReads răspunsuri la întrebarea ”Cel mai atractiv personaj masculin fictiv”, și unele fete spuneau Mr. Darcy. Mă puteam gândii numai că trebuie să fii deplasat rău de tot ca să îți placă atât de tare o carte clasică, dar mi-a frânt inima când i-a spus lui Elizabeth cât o iubește. Sunt oficial moartă după Mr. Darcy, acum. Fetelor, vă înțeleg:))

Nu sunt deloc o fană a cărților/ filmelor/ce mai vreți voi romantice. Dar am văzut acum puțin timp filmul Becoming Jane, care ne spune povestea tinerei Jane Austen ce a avut propriul Mr. Darcy. Nu știu dacă e adevărată sau nu povestea, dar dacă asta e ceea ce a făcut-o pe Jane Austen autoare și cum a respectat iubirea sa pentru Tom îndeajuns încât să o facă modelul ideal pentru personajele sale, atunci nu îmi pot descri admirația pentru ea. A dezvoltat povestea, exact așa cum era, pentru că nu găsea nimic mai frumos, iar la sfârșit le-a dat personajelor sale ceea ce meritau. Am fost într-o perioadă incredibil de tristă pentru două săptămâni.

Să vedeți filmul, fiindcă vă va uimi într-un mod în care nimic n-a mai făcut-o până acum și va da o notă mai profundă a ceea ce citiți de Jane Austen.

Scrisul ei a fost deosebit, și nu-mi vine să cred cât l-am adorat pe Mr. Darcy. Am descoperit că o simplă frază poate distruge sau perfecționa o carte. În cazul Sub Aceeași Stea, o frază a distrus totul (mda, am cam urât-o pe Hazel din punctul ăla). În cazul Mândrie și Prejudecată, niște cuvinte spuse de Mr. Darcy mi-au topit inima de tot. O să vă surprindă cât de asemănătoare sunt cărțile clasice față de cele actuale. Oamenii erau oameni și acum 200 de ani!

Elizabeth a fost extraordinară - iubea cărțile, era enrgică și era o femeie puternică, ce se opunea tuturor prejudiciilor vremii. Este, sincer, modelul perfect de personaj principal, dar asta poate avea de a face cu caracterul meu. Știu doar că o iubesc pe tipa asta și Georgianna! Ah, sora lui Darcy, cât de adorabilă a fost! Nu avem parte de ea aproape deloc, dar chiar și cu partea aceea micuță știu că Georgianna era deosebită.

Ce pot să vă mai spun ca să vă conving? Dacă vă plac cărțile historical romance atunci nu puteți rata asta. Fiind eu însămi o pasionată de istorie, vă închipuiți. Adică nu ne spune despre războaie sau alte chestii - nu știu dacă mi-ar plăcea o carte în genul ăla -, dar admir manierele din vremea aceea și cum lumea gândea - e atât de fascinant. Și ecranizările! 6 ore de Darcy și Elizabeth + 2 ore de la adaptarea din 2005 sigur o să te facă să înțelegi mai bine carte și să o iubești enorm. Te simți foarte aproape de personaje după 8 ore de film, ok? Încercați întâi mini-serialul din 1996, care surprinde esența cărții infinit mai bine decât cea din 2005. În două ore de film nu apuci să vezi nimic, astfel totul e pus mai bine în 6 ore.

Cartea a fost excepțională. Nu datorită filmului Becoming Jane sau a adaptărilor, ci pur și simplu datorită lui Jane Austen. The woman rocks!

Best of 2013.

Sunt cea mai tare pentru că a trecut mai mult de jumătate de lună de când oamenii normali au postat astfel de lucruri. Dar îmi place să fac un lucru pentru că vreau și nu pentru că sunt obligată, și blogul nu trebuie să fie o obligație, ci trebuie să fie o plăcere.

În plus, m-am gândit la descoperirile pe care le-am făcut. Am descoperit clasicii și nu strâmbatți din nas! E ca și cum aș începe să citesc din nou. Înainte să citiți prima voastră serie (Harry Potter, Twilight sau cu orice ați început voi) nu făceați fețe acre când auzeați de citit? Aflați că găsesc clasicii mult mai interesanți decât cărțile YA.

Și să vă spun de ce? Iubirea de atunci părea atât de sinceră! Cărțile nu sunt pline de săruturi siropoase și totuși intriga e mai ceva ca a secolului 21! Mie îmi place istoria, ceea ce s-ar putea să mă fii impins prima oară la clasici (și aduceți-vă aminte că eram dușmanul lor declarat, ok?). Îmi vin în minte Darcy și Elizabeth și Jace și Clary, spre exemplu. În IM uneori îmi venea să țip uneori pentru că Clary era atât de prostuță și încerca să își facă loc cu mătura în viața lui Jace, chiar și inconștient. Ei, am observat cu plăcere că în ciuda dorințelor asemănătoare, Elizabeth a respectat decența timpului și astfel pornirile extreme au fost oprite, nici măcar nu s-a gândit la ele.

Știu că e devreme să declar că sunt o iubirtoare a cărților clasice, din moment ce sunt doar la a treia carte de genul ăsta, dar numai una mi-a fost de ajuns și am putut să mă auto-declar o idioată pentru că nu le dădusem o șansă înainte.

Clasicii nu sunt atât de diferiți de cățile actuale, dar sunt mult, mult mai sincere. Scapi de genul de clișeu în care X este sărutată de Y și Z observă, care mă scoate din sărite cel mai tare și mă face să mă gândesc unde este și ultimul neuron galben al autoarei/ autorului (pentru că serios, nu săruți pe nimeni din senin în vremea aia dacă nu cumva ești, din întâmplare, căsătorit cu el). Nu sunt deloc deplasate de vremurile actuale, doar că pot spune cu mâna pe inimă că înainte oamenii erau mult mai deștepți. Nu se înjurau sau răneau fizic unii pe alții, doamnele nu erau atât de tare discriminate, ci respectate (ori cel puțin nu li se striga în față ”Ești fată! N-ai ce căuta aici! @##%&*”) și existau unele obligații care erau pentru binele societății și chiar deloc idioate. Sunt fericită că am descoperit acest gen de cărți.

Nu o să fac liste, aș urî să fac asta, dar am să pomenesc toate cărțile, filmele, serialele, actorii care mi-au plăcut în 2013.

Nu era decât iulie când am găsit în balcon o ediție a cărții Mândrie și Prejudecată în engleză, carte căreia îi datorez totul - cartea, filmul, actrița favorită. Să vă explic. Mi-a plăcut la început pentru că Elizabeth era eroina perfectă și totuși am renunțat la carte. Făcusem oricum cunoștiință cu Mr. Darcy, Mr. Bingley, Mr. și Mrs. Bennet și fetele Bennet. Credeam că nimic spectaculos nu se va întâmpla. Credeam că este o carte despre cuceriri stupide și căsătorii și nervii unici ai doamnei Bennet (nu știți de câte ori mi-am imaginat-o țipând ”Mr. Bennet, you have no pity for my poor nerves! Oh, my poor nerves!” Ultima parte e fraza definitorie a doamnei Bennet, din moment ce nimieni n-are mila pentru săracii ei nervișori).

Și după o lună, să spunem (cu toate că era deja toamnă cred, deci e mai mult), mă uit din nou la cartea pe care n-o mai deschisesem de prea mult timp și ce credeți că e pe copertă? Reclama unui film. Da, eram foarte revoltată în privința asta - eu nu citeam filmul, ci cartea. Merita o copertă. Dar am citit pe spate despre un anume Tom LeFroy, și am zis, hai! Îmi e prea lene să fac o poză, deci am să vă spun doar că (,) coperta e în totalitate verde, cu o poză în chenar pe mijloc cu Anne Hathaway și niște rânduri albe care anunță filmul, titlul cărți și autoarea, Jane Austen.

N-am mai plâns de când aveam 6 ani, dar jur că aveam lacrimi în ochi la filmul ăsta. Nu s-a temrinat cu suspine, dar tot weekendul am stat într-o pătură, în pat, cu tableta și n-am vorbit cu nimeni. Filmul BECOMING JANE m-a surprins, m-a emoționat și m-a făcut să o admir pe JANE AUSTEN. Se desfășoară în vremea în care Jane scrie chiar Mândrie și Prejudecată și fiind indecisă asupra multor detalii ale poveștii, începe de mai multe ori. Nu vreau să îmi închipui cum a fost Darcy înainte de asta, dar odată ce l-a cunoscut pe Tom LeFroy, Jane a început inconștient că îl considere modelul perfect al personajelor sale principale masculine. Cum se face că Darcy avea chiar calitățile lui și nu ale altcuiva, dacă nu cumva îl admira într-un fel ciudat? Și-a dorit pentru Elizabeth să aibă o astfel de persoană.

După contraziceri, certuri și ironii, ei își recunosc în final sentimentele și n-am să vă spun ce se întâmplă mai departe, (spoiler! selectează pentru a vedea) ci doar că Jane Austen nu s-a căsătorit niciodată. Citiți Mândrie și Prejudecată înainte să vedeți filmul, fiindcă altfel vi se va parea de nimic. Cred doar că sunt uimită de felul în care Jane Austen și-a canalizat sentimentele în așa fel încât a rezultat povestea asta grozava și cum și-a promis că toate personajele sale vor avea sfârșitul pe care îl merită, un sfârșit fericit. Și dacă Becoming Jane chiar urmărește o poveste reală, atunci nu pot să spun decât că Jane a scris o autobiografie, dar i-a dat propriul sfârșit, cel la care a visat restul anilor în care a fost în viață (și dacă îmi amintesc bine, a trăit numai până la 42 de ani).

Și după asta, n-am putut rezista să nu mă uit la alte filme cu Anne Hathaway în rolul principal. Și după aceea, nu îmi puteam închipuii vreun film fără Anne Hathaway în rolul principal, iar Elizabeeth arăta la fel în capul meu:)) Vă dați seama că imediat ce am văzut Becoming Jane m-am grăbit să termin Mândrie și Prejudecată.

M-am apucat de Emma apoi, dar la fel, m-am întors la ea abia peste câteva luni, pentru că începutul e cunoscut ca și plictisitor. Am terminat Emma acum câteva zile și am început Rațiune și Simțire, fiind în final fermecată și de Emma.

În privința ecranizărilor, m-am uitat și la mini-serialul (6 episoade ce urmăresc perfect cartea) din 1995 al Mândrie și Prejudecată, dar și la filmul din 2005 și mi-a plăcut mai mult cel din 1995. Nici nu se vede că tehnologia nu era aceeași atunci și toată acțiunea s-a desfășurat mai relaxat în 6 ore decât în 1, ceea ce era ușor de sesizat. Colin Firth e un Darcy mai bun decât Matthew Macfadyen, pentru că exprimă cum era Darcy defapt. Nu vă lăsați duși de nas de anul în care e produs, oamenii unu erau așa proști în 1995. Mathew Macfayden pare doar să citească știrile de pe prompter.

Ah, pentru fanii Mândire și Prejudecată, anul trecut a apărut un alt mini-serial, Death Comes to Pemberley (și ar trebuii să știți că Pemberley e domeniul lui Darcy), în care încearcă să rezolve o crimă. Este la șase ani, parcă, după nunta lui Elizabeth și Darcy și Lydia face cum face că vine țipând că cineva a murit, etc. etc. Matthew Rhys nu e nici el la fel de bun ca și Colin Firth.

Am văzut ecranizarea Emma din 1996 și mini-serialul de 4 episoade din 2009, iar eu prefer varianta din 2009. Mr. Knightley, care e renumit ca singura persoană care o critică pe Emma și îi arată unde greșește, ceea ce nimeni altcineva nu-și permite, din moment ce ea e superioară ca poziție socială, nu este deloc impunător în varianta din 1996. Nu arată de parcă îi reproșează comportamentul urât, ci de parcă o încurajează. În carte spune că Emma a început să plângă când Mr. Knightley s-a răstit la ea, în timp ce el părea să discute vremea. Nici actorii nu îmi plac, pe când în serialul din 2009 Mr. Knightley are și el o coloană vertebrală și Emma are frumusețea pe care Jane a spus că o are (în 1996 arăta de parcă avea capul prea mic pentru corp, mereu mă gândeam dacă nu e disproporțională tipa -.-). Și în 1996 au sărit atâtea scene din carte! Ahh, e total deplasat.

Anul trecut am început să o ascult pe Lady Gaga, Rihanna, Katy Perry, Beyonce, Jennifer Lopez, Shakira, Britney Spears, Evanescence, Bon Jovi, Kat De Luna, Taylor Swift e o pasiune veche, pe scurt mi-am lărgit orizonturile, dar nu am ascultat multe melodii, ci doar câteva, deci nu vă enutiziasmați prea tare.

Vedeți, 2013 a fost schimbător. N-am făcut postarea asta ca o listă și nu am remarcat nimic YA, ci doar am subliniat elementele cele mai importante. Sunt convinsă că toată lumea a făscut liste YA, dar puțini sunt cei care au scris despre clasici, deci...

Recenzie: Câinele din Baskerville (Sherlock Holmes, #5) de Sir Arthur Connan Doyle

Titlu: Câinele din Baskerville

Autor: Sir Arthur Conan Doyle

Seria: Sherlock Holmes, #5

Număr de pagini: 192

Anul apariției [Ro]: 2009 (de editura Triton)

Title: The Hound of the Baskervilles

Author: Sir Arthur Conan Doyle

Series: Sherlock Holmes, #5

Number of pages: 256
Publication year [En]: 1901 (by Signet Classics)

”Însă nu la vederea trupului ei, nici la cel al lui Hugo Baskerville care era întins lângă ea, li se făcu părul măciucă acestor trei scandalagii neînfricați, ci deoarece deaspura lui Hugo, trăgând de gâtul său, stătea o creatură dezgustătoare, o bestie enormă, neagră, cu înfățișare de câine, însă mai mare decât orice dulău văzut vreodată de oameni. (...)

Se spune că unul dintre ei a murit chiar în acea noapte din cauza celor văzute, iar ceilalți doi nu și-au mai revenit pentru tot restul zilelor lor...”

Nu știu de ce, pe parcursul întregii cărții, comparam fiecare lucrușor mărunt cu toate celelalte lucrușoare mărunte din operele Agathei Christie. Poate fiindcă astfel am putut să-mi fac un punct de vedere, să compar ceva față de altceva, pentru că nu am mai citit și altceva de gen polițist, și cu toată inima vă spun că această carte a meritat!

Sherlock Holmes nu e Hercule Poirot, de care m-am atașat cu tot cu tot cu burtica lui tridimensională, dar e un detectiv pe cinste care ar putea să devină unul dintre personajele mele favorite, dar cu o floare nu se face primăvară, ok?

Cazul a fost bine gândit, și mi-a tresăltat inima în anumite locuri, iar uneori am fost la limita cu horror-ul, pentru că scenele în care apărea câinele erau absolut înfricoșătoare, și asta datorită descrierilor.

Da, descrierile au fost sublime. Vorbesc serios. Erau atât de artistice și cu toate că nu au avut vreun rol vital în caz sau în povestea inițială, ele m-au ajutat să înțeleg situația mai bine și să mă apropii de ea, să mă contopesc cu personajele. 

Am învățat câteva trucuri de detectiv (pe care probabil n-am să le folosesc vreodată în viața mea, dar mă rog:)) ), dar pe care probabil am să le uit în câteva zile.

Adică serios, am memoria unui pește. Mă resetez o dată la trei secunde, ce coada ei de sirenă?! Mă pun la birou să îmi fac temele și după mă întreb de ce naiba am venit aici:))

Dar nu despre asta vorbeam, ci despre Câinele din Baskerville, un amestec de mister, puțin horror (puțin de tot), care ne ține cu sufetul la gură *serios, nu știți cât de speriată eram pentru Sir Henry, aproape îmi sărea inima din piept de fiecare dată când părea să fie pericol la orizont*.

2013 vs. 2014

Am făcut o postare asemănătoare anul trecut, pe care tot așa, o lăsasem pe ultima sută de metri, iar anul trecut nu am scris rezoluții de nici un fel, pentru că mă simțeam implinită în aproape toate felurile la care mă puteam gândii - aveam un blog de care eram mândră, reușisem să ies de sub carapace, îmi făcusem prieteni și totul părea să strălucească în fața mea care o pereche de faruri pe care o vezi înainte să te calce mașina.

Anul ăsta, mi se pare că am pierdut o parte din lucrurile astea - n-am mai postat pe blog așa de des, m-am îndepărtat de prietenii online pe care îi aveam și mi-am pierdut acea nota jucăușă care îmi însoțea fiecare propoziție. Faza e că mă maturizez și în procesul ăsta pur și simplu ai nevoie să schimbi totul. Am văzut că se întâmplă în majoritatea cazurilor. Pur și simplu ducem chestiile copilărești la un alt nivel.

Am schimbat scrisul pe blog în scrisul propriei povești. Am schimbat atitudinea mea săltăreață de pe blog într-o personalitate foarte veselă în viața reală. Cel mai rău îmi pare că v-am schimbat pe voi pentru viața reală, defapt.

Sinceră să fiu, viața reală nu a făcut cam nimic pentru mine, în timp ce voi, șoriceii și oițele din fața calculatoarelor, m-ați ajut să îmi scot personalitatea la iveală. Jur, dacă nu aveți un blog, atunci nu puteți înțelege cum se simte asta, cum lucruri ca blogurile sau vlogurile vă schimbă viața și o transformă în ceva în care nu ați putut să vă imaginați.

Înainte, consideram soarta o harpie, și acum pur și simplu consider că e dreaptă. Iubesc soarta destinuil, îngerii, tot ce vreți voi, pentru că mi v-a arătat pe voie, și ăsta a fost modul indirect în care m-a încredințat să îmi schimb singură viața. Dacă nu ați fi fost voi, și cărțile, și pur și simplu locul ăsta unde să mă agit cu voi, nu știam că vreau să fiu o autoare, nu știam că vreau atât de mult să trăiesc și aș fi crezut în continuare că nu vreau nimic de la viață. M-ați făcut independentă și mi-ați dat putere și cred că nu există nici un fel de a vă mulțumi care ar exprima cu adevărat ce simt față de voi. Cred că pur și simplu mi-ați creeat o nouă viață și asta e mai mult decât vă pot cere. 

Anul ăsta da, am rezoluții pentru 2014 și mă surprinde că sunt lucruri la care nici nu aș fi visat înainte (eram și sunt o persoană destul de bătută în cap).

• Prima care îmi răsare în nucșoară este rezoluția este de a fi capabilă să spun An Nou Fericit în germană anul viitor. Voi nu știți, dar m-am apucat de învățat germană vara asta și sper să fiu fluentă până la sfârșitul lui 2014. Culmea este că filmul Albastru de Safir apare în august anul viitor și este în germană. Vreau să îl pot viziona fără subtitrare.
• Să îmi termin odată prima carte! Am pornit cinci-șase idei și n-am reușit să le duc la capăt. Din vară scriu în fiecare zi. De când am citit „Despre Scris” de Stephen King nu mi-am permis să treacă o zi fără să scriu. Am scris câteva sute de pagini, și toate în engleză. Mă simt mai mult decât mândră.
• Să îmi ajut echipa să termine limba în incubator pe Duolingo. Duolingo e un site (are și aplicație) pe care poți învăța germană, franceză, portugheză, spaniolă și italiană.(acolo învăț eu germană). Dar credeți-mă, e un site magnific în toată puterea cuvântului. Acum s-a deschis Incubatorul, în care poți să contribui și îpmreună să ajutați pe alții să învețe o nouă limbă. Eu vreau să ajut la engleză pentru vorbitorii de română. Pur și simplu faci setul de lecții necesar, dar necesită multe ore de muncă și cunoștiințe de engleză și română. Sunt nativă în română și fluentă în engleză, deci pot astfel să transmit și altora. Trebuie doar să îmi accepte aplicația pentru a intra în echipă.
• Să postez mai des, ceva ce mulți dintre noi ne dorim să facem, dar când începe școala sunt pur și simplu terminată. Zici că îmi scoate cineva bateriile. Am să încerc să intru mai des atât de blogul meu, cât și pe ale voastre.
• Ăăă, nu mai îmi vine nimic în cap acum.

Anul ăsta am citit 112 cărți și sunt mândră, asta e chiar ceva ce nu mi-aș fi imaginat, și a fost destul de solicitant, dar asta am vrut să fac și asta am făcut, a fost propria provocare pe GoodReads și sunt fericită că am făcut-o, pentru că am citit cărți superbe și mi-am rafinat gusturile în materie de lectură în același timp. N-am să scriu toată lista, dar le vedeți pe toate aici. Am recitit seria Culorile Dragostei, și ca să se pună la socoteală am marcat niște scene eliminate sau scurte chestii scrise de Cassandra Clare, și am mai recitit încă o dată Verde de Smarald acum două zile, deci nu mă simt vinovată pentru scurtele povești care se numără ca și cărți întregi.

Un An Nou Fericit și Crăciun Fericit (pentru că am uitat să pun o postare acum câteva zile) și sper să rămâneți la fel de magici și anul viitor. Sper să ne citim mai des și cred că asta e tot... Ultima transmisie de anul ăsta. Adio, 2013. Într-un fel, nici nu-mi pare rău.

Handicraft#1 Șiii... am desenat-o pe Tris.

Ok, deci cu ocazia sfârșitului seriei Divergent, și a disputelor interminabile despre sfârșitul Allegiant, mi-am zis să o pun pe Shailene Woodley sub... creion.

De când eram mică, eram absolut sigură că nu pot trage o linie dreaptă (și încă nu pot, ok?). Dar recent, am decoperit că nu liniile drepte sunt ceea ce îmi trebuie ca să mă apuc de desen, ci motivația. Și știind că tata are talent la desen (de la el am luat și faza cu cititul... ciudaaat) și fratele meu la fel, am decis să încerc. Că de, nu mă poate omorî, nu?

Este printre primele mele desene și de asemenea, e prima mea față desen
ată vreodată, deci nu aruncați cu roșii. Asta e Tris. Știu că e cam departe, dar exersez încă. Am o mare neînțelegere cu nasul ei. Cred că mi se trage de la Cara, care îl critica tot timpul :)) Oh, și am să desenez și simbolurile facțiunilor, le am deja pe cele de la Neînfricare și Prietenie, dar m-am împotmolit la Erudiție. Ochiul ăăăla:))

Asta e cea reală;

Recenzie: Allegiant (Divergent, #3) de Veronica Roth

Titlu: -

Autor: Veronica Roth

Seria: Divergent, #3

Număr de pagini: -

Anul apariției [Ro]: -

Title: Allegiant

Author: Veronica Roth

Series: Divergent, #3

Number of pages: 526
Publication year [En]: 2013 (By Katherine Tegen Books)

(Traducere roxtao.com; Mersi!)

O singura alegere te va defini.

Daca intreaga ta lume a fost o minciuna?

Daca o singura revelatie – o singura alegere – a schimbat totul?

Daca iubirea si loialitatea te-au determinat sa faci lucruri la care nu te-ai fi asteptat niciodata?

Societatea bazata pe factiuni in care a trait Tris Prior este spulberata – distrusa de violenta si de luptele pentru putere, cu cicatrici lasate de pierdere si tradare. Asa ca atunci cand i se ofera o sansa sa exploreze lumea de dincolo de granitele pe care le cunoaste, Tris este pregatita. Poate ca dincolo de bariere, ea si Tobias vor gasi o viata simpla pe care sa o traiasca impreuna, eliberati de minciunile complicate, loialitatile incalcite si amintirile dureroase.

Insa noua realitate a lui Tris este chiar mai alarmanta decat cea pe care a lasat-o in urma. Vechile descoperiri se dovedesc rapid a fi inutile. Noi adevaruri explozive schimba inimile celor pe care ii iubeste. Si inca o data, Tris trebuie sa se lupte sa inteleaga complexitatea naturii umane – si pe a ei insesi – in timp ce infrunta alegeri imposibile despre curaj, loialitate, sacrificiu si iubire.

Narata dintr-o fascinanta perspectiva dubla, Allegiant aduce seria Divergent la o concluzie remarcabila, dezvaluind secretele lumii distopice care a captivat milioane de cititori in Divergent si Insurgent.

Am să trec în revistă întâi părerea mea generală, ca apoi să pot trece la epicul final despre care am scris deja pe GoodReads într-o explozie de sentimente după ce am terminat cartea, aseară la unsprezece și jumătate:))

Sincer, când mă gândesc la Allegiant tot ce îmi vine în minte este sfârșitul, și asta îmi ocupă toată mintea, deci nu mă pot concentra pe restul cărții. Dar acest volum a fost plin de informații despre lumea clădită în Divergent, prima carte a seriei, și sincer, nu mi-a venit să cred. Adică eu îmi imaginam că e o distopie ordinară, cu apariția unui nou sistem printr-un sistem inexplicabil, creat de cine știe ce geniu și toate învățăturile lui s-au transferat mai departe.

Ha-ha.

Nu.

Pun pariu că nu vă așteptați la ceea ce Veronica Roth a creeat. Universul său unic se extinde, îmbrățișând personaje noi și întâmplări noi, și în același timp descoperim lucruri noi și despre lumea cea veche, cu facțiuni și lideri, etc. Așa că după ce am trecut de jumătate, mă simțeam ca în Divergent, când îmi ridicam ochii din carte și mă holbam la pereți și mă întrebam ”Ce-aș alege?”, doar că de data asta miza era mult mai mare și întrebarea nu mai era așa de inocentă.

Și acum, finalul ăla care a distrus inimile bloggărilor, vloggărilor și a planetei în general. Fraților, to ce spun e ”Jos Pălăria”.

(Dacă nu ai citit Allegiant, ar trebuii să te oprești aici. Nu dau spoilere, dar sunt șanse uriașe să îți dai seama despre ce vorbesc și m-aș simți toată viața vinovată, și nimeni nu vrea asta -.- Și crede-mă, NU vrei să știi ce se întâmplă înainte să citești cartea. Eu am citit accidental ce se întâmplă și am regretat-o.)

A fost o decizie curajoasă, ok? Îmi amintesc când deschideam pentru prima oar Divergent și prin minte mi se plimbau secvențe din recenziile bloggărilor mei favoriți, despre cum asta e o carte despre decizii, sacrificii și curajul de le face pe amândouă.

Ceea ce a făcut Tris a fost o decizie --un sacrificiu-- curajoasă/ -jos. Toți o lăudați pe Tris că ar fi în stare să facă atât de multe lucruri, până și să își dea viața pentru lucrurile pe care și le dorește. Și acum că a făcut-o, v-ați răzvrătiți împotriva planetei. Trebuia să știți că nici un impediment din lume nu ar împiedica-o.

Pentru asta, eu o admir pe Tris. Dacă ar fi dat înapoi, aș fi fost dezamăgită. Noi ne formasem o părere, și anume că ea poate face orice pentru a-i salva pe ceilalți. Și acum, când am putea vedea cât de adăvarat a fost asta, ea să pășit înapoi? Aș fi urât-o dacă ne-ar fi mințit așa, dacă ne-ar fi lăsat să credem că ea e ceva ce nu e defapt. Încerc să vă spun că îi respect decizia și chiar dacă nu mai poate face nici un gest neînfricat de acum înainte, ea va fii întotdeauna cu noi.

Doamne, oameni buni, dacă s-ar fi terminat bine, aș fi trecut-o pe lista de cărți cu sfârșituri tipice pe care probabil am să le uit oricum în cateva zile. Dar o serie epică cere un sfârșit epic.Atunci când vă plângeți de ceva, încercați să vă imaginați înainte cum ar fi dacă nu s-ar fi întâmplat în felul ăsta.

Și de asemena o admir și pe autoare, Veronica Roth, pentru că eu n-aș fi avut curajul să fac ceea ce a făcut ea. Nu a necesitat numai curajul lui Tris, ci și a creatoarei sale. Și cred că decizia îi caracterizează complet personajul, și mă bucur că această serie va fi întotdeauna cu mine. Am să mă gândesc la alegerea lui Tris, la dedicația și loialitatea sa.

 E un model după care să trăiești... și după care să mori. Încă o dată, Jos Pălăria, Veronica Roth, nu numai pentru Allegiant, dar pentru seria mirifică pe care ai creeat-o, pentru că ne-ai făcut viețile mai bune cu aceste cărți. Niciodată nu îți dai seama cum te schimbă o carte până nu o termini.

Recenzie: Insurgent (Divergent, #2) de Veronica Roth

Titlu: Insurgent

Autor: Veronica Roth

Seria: Divergent, #2

Număr de pagini: 448

Anul apariției [Ro]: 2012 (de editura Leda)

Title: Insurgent

Author: Veronica Roth

Series: Divergent, #2

Number of pages: 525

Publication year [En]: 2012 (by Harper Collins' Children Books)

O tulburătoare poveste de iubire, plină de răsturnări de situație, cu decizii sfâșietoare și dezvăluiri emoționante ale naturii umane...

Într-un Chigaco distopic, unde tinerii care au împlinit vârsta de șaisprezece ani sunt obligați să aleagă una dintre cele cinci facțiuni, căreia ar trebuii să-i fie devotați pentru  tot restul vieții, tris Prior continuă să îi salveze pe cei care îi iubește --și pe ea însăși--, în timp ce caută răspunsuri la întrebări sfâșietoare despre durere și iertare, identitate și loialitate, politică și iubire.

Pentru Tris, ziua Inițierii ar trebuii să reprezinte o victorie și să fie sărbătorită alături de cei din facțiunea aleasă; în schimb, ziua se sfârșește cu orori de nedescris. Războiul bate la ușă, în timp ce confclictele dintre facțiuni și ideologii se extind cu repeziciune. Și în vremuri de război, se formează tabere, se dezvăluie secrete, iar alegerile devin irevocabile și dure. Transformată de propriile sale decizii, dar și de durerea sufletească și de sentimentul de vinovăție, Tris trebuie să-și accepte Divergența, chiar dacă nu știe ce îi rezervă viitorul.

Dacă ai putea omorî pe cineva prin cuvinte, Veronica Roth ar fi angajată de F. B. I. ca membru de onoare. Și nu fac mișto de voi, zău.

Chiar nu știu cum să exprim tot vârtejul ăsta de sentimente pe care mi l-a provocat. Am să vă spun despre un minus al seriei Chicagoland Vampires, și anume că protagonista tot timpul părea să uite că omoară pe cineva și chiar nu contează că ai luat o viață, etc. etc. Am fost plăcut surprinsă să văd că Tris era conștientă de asta în fiecare moment, și abia la sfârșit pare să înceapă să revină la normal. O reacție normală, oameni buni. Nu e o criminală profesionistă fără conștiință, și asta ne arată numai cât de bună e defapt. Nu vrem să fie nemiloasă, nu?

Nu mi-am dat seama de asta până mai devreme, când mi-am citit recenzia Free Four: Tobias tells the story, în care era un citat care suna ca "She doesn't try to look comfortable with the blades balancing on her palms, and that is what I like about her, that she knows these weapons are unnatural yet she finds a way to wield them." Mda. Nu-mi spune că voi v-ați simți bine cu un cuțit în mână, acum serios. De aceea Tris e un personaj atât de iubit--e realistă și exprimă atât de bine emoțiile umane.

Dar e normal ca după atâtea morți, ea să fie... marcată. Toate lumea în cartea asta pare să aibă zile proaste rău, zău, și la un moment dat îmi venea să dau paginile înapopi și să mă uit cine era certat cu cine sau să mă duc în Divergent și să citesc fazele mele favorite--când a întâlnit-o pe Tori, când și-a făcut tatuajul pe claviculă... mai ales când am văzut că toate păsările, sau cel puțin toate persoanele cărora le erau dedicate, păreau să fie din ce în ce mai mult pericol.

Am fost super-ușurată să văd că nu e infestată cu boala volumul doi, ca altele în care autorii se simt liberi să dea de pământ cu manuscrisul lor pentru că știți, sunt deja publicați și au o reputație și nu le mai pasă atâta timp cât cineva le cumpără cartea oricum. Ca Lady Gaga și muzica ei (femeia aia a luat-o serios pe căi greșite).

Cartea a fost bună, dar fiind ceva scris de Veronica pe care o știm probabil că ne așteptam la mai mult, dar datorită evenimentelor din cartea anterioară nu mă miră cât de întoarse pe dos sunt personajele, ca și mediul în care se plasează ei. Chicago pare fărâmițat din orice punct de vedere, și totuși continuă să existe, și încearcă să își vindece rănile, dar toți știu că nu va mai fi niciodată la fel, cu toate că e natura umană cea care ne face să negăm asta.

Hei, descoperim în sfârșit de sunt omorâți toți Divergenții. Da, fiindcă ei nu pot fi controlați, dar e mai complicat de atât. Ceva ce generații întregi înaintea lor vroiau să facă prin intermediul lor, iar cei care erau împotrivă nu puteau să îi controleze, din moment ce erau imuni la ser și toate drăcoveniile lor. Doamne, deja spun prea multe și nu mă pot abține și aaaah :))

Încerc să vă spun că seria e AWESOME și că nu e perfectă, la fel ca restul seriilor de pe pământ (nu știm nimic de cele de pe Marte, so... Hei, cum ar arăta un Four--marțian?), dar asta cu siguranță vă merită atenția și continuă în forță în Allegiant, pe care o citesc chiar acum și sunt multe chestii pe care vreau să le aflu pe parcursul volumul, dar înacelași timpp nu vreau pentru că asta înseamnă că seria se termină și vice versa.

PS: Mi-am pregătit șervețelele pentru Allegiant. Am auzit că o să am nevoie.