De ce citesc? Cred că toți am simțit la un moment
dat chestia asta copleșitoare despre cărți, doar că majoritatea au considerat-o
un O. Z. N. ajuns în mod magic în corpul lor și au lăsat sentimentul să plece. Ei,
eu m-am aruncat în acest abis necunoscut fără parașută, simțindă-mă mai în
siguranță decât m-am simțit vreodată, știind cumva că la fund o să aterizez pe
ceva moale, numit carte, un prototip
cu multe semne -litere?- care ne transportă într-un univers poate total paralel
cu al nostru.
Bine, mie
îmi e greu să descriu cum simt legat de O. Z. N. -urile astea. Eu o simt și gata. O trăiesc,
nu o fac versuri.
Dar știu de ce o fac și de ce ar trebuii s-o facă
toată lumea.
Dețin o curiozitate nestăpânită, și nu o pot hrănii decât cu cărți:
cunoașterea sub forma cea mai pură. Toți visează să fie Einstein, dar numai
prototipele astea cu cotor și pagini pot să-ți paveze calea spre a fi un geniu.
Există o parte în mine, care vrea să trăiască riscuri, dar în același
timp e și o alta care ei bine, își iubește corpul cu toate oasele la locul lor.
De ce să nu risc prin altcineva, să trăiesc totul prin intermediul
personajelor, și în același timp să și fiu în siguranță? Trăiesc viața intens
de pe o canapea. Interesantă perspectivă, hă?
Chiar simți uneori nevoia să fi o altă persoană sau te simți aiurea să
faci un anumit lucru, dar dacă te transpui într-un personaj, totul pare mai
ușor. Credeți-mă, nu sunt o mare fană a personalității mele un pic mai timide
decât prevede legea, așa că am decis să las un personaj să intre în corpul meu
de fiecare dată când Vero nu știe ce să facă. Serios, e mai ușor să răspunzi
nepoliticos când îți închipui că ești Juliette și în fața ta se află Warner –
poate și o palmă e bine-venită, dacă mă trezesc prea bine-dispusă
dimineața.
Există undeva în noi un copil care vrea să vadă happy-end-uri, și
ca să nu îl pierdem, încercăm să-l hrănim cu cât mai multe „... și-au trăit
până-n adânci bătrâneți.”
Călătoriile în alte locuri fără ca defapt să pleci deloc sunt printre
cele mai tari avantaje care vin cu cititul. Credeți-mă, n-am părăsit niciodată
canapeaua, dar m-am plimbat pe străzile Romei în zilele sale cele mai toride și
pe culmile înzăpezite ale Alpilor în aceeași zi.
Infinitatea de vieți ce ne-o oferă cărțile înseamnă nemurire. Cine nu
vrea să fie nemuritor fără alte efecte secundare ca și caninii ascuțiți sau
pielea rece și albă?
Timpul nu cunoaște limite într-o carte, deci putem rupe barierele ce ne
țin în prezent. Mereu mi-am dorit să știu cum e viitorul fără să am
nevoie de o mașină a timpului, sau să mă întorc la o amintire plăcută fără să
am nevoie de un cronograf asemănător celui din seria Culorile Dragostei.
Există cazuri când aventurile pe care le-am trăit temporar prin cărți își
pun amprenta asupra mea ca persoană. Și personajele prin care trăiesc îmi oferă
o altă perspectivă asupra anumitor lucruri. Când a vrut să mă bufnească plânsul
am resimțit în mine un pic din Dru Anderson, sau când nu puteam pur și simplu
să las pe cineva să facă haz de mine am invocat-o pe Rose Hathaway din interiorul
meu – ceea ce nu a fost foarte plăcut pentru interlocutorul meu, apropo. A fost
machiaj facial natural. Mov.
Simplele litere ne trasmit o parte dintr-un suflet aventurier, și avem
șansa de a trăii ceva ce n-am putea niciodată să facem noi înșine. N-aș putea
să mă lupt cu un strigoi, dar l-am simțit cumva la un metru de mine, i-am
simțit răsuflarea rece și apoi am simțit cum cade moale.
Când citesc, mă simt pregătită pentru orice. Personajele pot – pot și eu,
right? Dacă au putut să răsară în mijlocul camerei și să țipe ”Ciori în bikini”
pot și eu să prezint un afurisit de proiect. Sunt punctul meu de sprijin,
efectiv.
Asta mi-a fost si postarea ~De ce citesc?~, in cadrul concursului organizat de draguta librarie online Libris, de unde puteti cumpara si carti online.
De ce citesc? Cred că toți am simțit la un moment
dat chestia asta copleșitoare despre cărți, doar că majoritatea au considerat-o
un O. Z. N. ajuns în mod magic în corpul lor și au lăsat sentimentul să plece. Ei,
eu m-am aruncat în acest abis necunoscut fără parașută, simțindă-mă mai în
siguranță decât m-am simțit vreodată, știind cumva că la fund o să aterizez pe
ceva moale, numit carte, un prototip
cu multe semne -litere?- care ne transportă într-un univers poate total paralel
cu al nostru.
Există o parte în mine, care vrea să trăiască riscuri, dar în același
timp e și o alta care ei bine, își iubește corpul cu toate oasele la locul lor.
De ce să nu risc prin altcineva, să trăiesc totul prin intermediul
personajelor, și în același timp să și fiu în siguranță? Trăiesc viața intens
de pe o canapea. Interesantă perspectivă, hă?
Există cazuri când aventurile pe care le-am trăit temporar prin cărți își
pun amprenta asupra mea ca persoană. Și personajele prin care trăiesc îmi oferă
o altă perspectivă asupra anumitor lucruri. Când a vrut să mă bufnească plânsul
am resimțit în mine un pic din Dru Anderson, sau când nu puteam pur și simplu
să las pe cineva să facă haz de mine am invocat-o pe Rose Hathaway din interiorul
meu – ceea ce nu a fost foarte plăcut pentru interlocutorul meu, apropo. A fost
machiaj facial natural. Mov.
