Recenzie: Insurgent (Divergent, #2) de Veronica Roth

Titlu: Insurgent

Autor: Veronica Roth

Seria: Divergent, #2

Număr de pagini: 448

Anul apariției [Ro]: 2012 (de editura Leda)

Title: Insurgent

Author: Veronica Roth

Series: Divergent, #2

Number of pages: 525

Publication year [En]: 2012 (by Harper Collins' Children Books)

O tulburătoare poveste de iubire, plină de răsturnări de situație, cu decizii sfâșietoare și dezvăluiri emoționante ale naturii umane...

Într-un Chigaco distopic, unde tinerii care au împlinit vârsta de șaisprezece ani sunt obligați să aleagă una dintre cele cinci facțiuni, căreia ar trebuii să-i fie devotați pentru  tot restul vieții, tris Prior continuă să îi salveze pe cei care îi iubește --și pe ea însăși--, în timp ce caută răspunsuri la întrebări sfâșietoare despre durere și iertare, identitate și loialitate, politică și iubire.

Pentru Tris, ziua Inițierii ar trebuii să reprezinte o victorie și să fie sărbătorită alături de cei din facțiunea aleasă; în schimb, ziua se sfârșește cu orori de nedescris. Războiul bate la ușă, în timp ce confclictele dintre facțiuni și ideologii se extind cu repeziciune. Și în vremuri de război, se formează tabere, se dezvăluie secrete, iar alegerile devin irevocabile și dure. Transformată de propriile sale decizii, dar și de durerea sufletească și de sentimentul de vinovăție, Tris trebuie să-și accepte Divergența, chiar dacă nu știe ce îi rezervă viitorul.

Dacă ai putea omorî pe cineva prin cuvinte, Veronica Roth ar fi angajată de F. B. I. ca membru de onoare. Și nu fac mișto de voi, zău.

Chiar nu știu cum să exprim tot vârtejul ăsta de sentimente pe care mi l-a provocat. Am să vă spun despre un minus al seriei Chicagoland Vampires, și anume că protagonista tot timpul părea să uite că omoară pe cineva și chiar nu contează că ai luat o viață, etc. etc. Am fost plăcut surprinsă să văd că Tris era conștientă de asta în fiecare moment, și abia la sfârșit pare să înceapă să revină la normal. O reacție normală, oameni buni. Nu e o criminală profesionistă fără conștiință, și asta ne arată numai cât de bună e defapt. Nu vrem să fie nemiloasă, nu?

Nu mi-am dat seama de asta până mai devreme, când mi-am citit recenzia Free Four: Tobias tells the story, în care era un citat care suna ca "She doesn't try to look comfortable with the blades balancing on her palms, and that is what I like about her, that she knows these weapons are unnatural yet she finds a way to wield them." Mda. Nu-mi spune că voi v-ați simți bine cu un cuțit în mână, acum serios. De aceea Tris e un personaj atât de iubit--e realistă și exprimă atât de bine emoțiile umane.

Dar e normal ca după atâtea morți, ea să fie... marcată. Toate lumea în cartea asta pare să aibă zile proaste rău, zău, și la un moment dat îmi venea să dau paginile înapopi și să mă uit cine era certat cu cine sau să mă duc în Divergent și să citesc fazele mele favorite--când a întâlnit-o pe Tori, când și-a făcut tatuajul pe claviculă... mai ales când am văzut că toate păsările, sau cel puțin toate persoanele cărora le erau dedicate, păreau să fie din ce în ce mai mult pericol.

Am fost super-ușurată să văd că nu e infestată cu boala volumul doi, ca altele în care autorii se simt liberi să dea de pământ cu manuscrisul lor pentru că știți, sunt deja publicați și au o reputație și nu le mai pasă atâta timp cât cineva le cumpără cartea oricum. Ca Lady Gaga și muzica ei (femeia aia a luat-o serios pe căi greșite).

Cartea a fost bună, dar fiind ceva scris de Veronica pe care o știm probabil că ne așteptam la mai mult, dar datorită evenimentelor din cartea anterioară nu mă miră cât de întoarse pe dos sunt personajele, ca și mediul în care se plasează ei. Chicago pare fărâmițat din orice punct de vedere, și totuși continuă să existe, și încearcă să își vindece rănile, dar toți știu că nu va mai fi niciodată la fel, cu toate că e natura umană cea care ne face să negăm asta.

Hei, descoperim în sfârșit de sunt omorâți toți Divergenții. Da, fiindcă ei nu pot fi controlați, dar e mai complicat de atât. Ceva ce generații întregi înaintea lor vroiau să facă prin intermediul lor, iar cei care erau împotrivă nu puteau să îi controleze, din moment ce erau imuni la ser și toate drăcoveniile lor. Doamne, deja spun prea multe și nu mă pot abține și aaaah :))

Încerc să vă spun că seria e AWESOME și că nu e perfectă, la fel ca restul seriilor de pe pământ (nu știm nimic de cele de pe Marte, so... Hei, cum ar arăta un Four--marțian?), dar asta cu siguranță vă merită atenția și continuă în forță în Allegiant, pe care o citesc chiar acum și sunt multe chestii pe care vreau să le aflu pe parcursul volumul, dar înacelași timpp nu vreau pentru că asta înseamnă că seria se termină și vice versa.

PS: Mi-am pregătit șervețelele pentru Allegiant. Am auzit că o să am nevoie.