Sunt cea mai tare pentru că a trecut mai mult de jumătate de lună de când oamenii normali au postat astfel de lucruri. Dar îmi place să fac un lucru pentru că vreau și nu pentru că sunt obligată, și blogul nu trebuie să fie o obligație, ci trebuie să fie o plăcere.
În plus, m-am gândit la descoperirile pe care le-am făcut. Am descoperit clasicii și nu strâmbatți din nas! E ca și cum aș începe să citesc din nou. Înainte să citiți prima voastră serie (Harry Potter, Twilight sau cu orice ați început voi) nu făceați fețe acre când auzeați de citit? Aflați că găsesc clasicii mult mai interesanți decât cărțile YA.
Și să vă spun de ce? Iubirea de atunci părea atât de sinceră! Cărțile nu sunt pline de săruturi siropoase și totuși intriga e mai ceva ca a secolului 21! Mie îmi place istoria, ceea ce s-ar putea să mă fii impins prima oară la clasici (și aduceți-vă aminte că eram dușmanul lor declarat, ok?). Îmi vin în minte Darcy și Elizabeth și Jace și Clary, spre exemplu. În IM uneori îmi venea să țip uneori pentru că Clary era atât de prostuță și încerca să își facă loc cu mătura în viața lui Jace, chiar și inconștient. Ei, am observat cu plăcere că în ciuda dorințelor asemănătoare, Elizabeth a respectat decența timpului și astfel pornirile extreme au fost oprite, nici măcar nu s-a gândit la ele.
Știu că e devreme să declar că sunt o iubirtoare a cărților clasice, din moment ce sunt doar la a treia carte de genul ăsta, dar numai una mi-a fost de ajuns și am putut să mă auto-declar o idioată pentru că nu le dădusem o șansă înainte.
Clasicii nu sunt atât de diferiți de cățile actuale, dar sunt mult, mult mai sincere. Scapi de genul de clișeu în care X este sărutată de Y și Z observă, care mă scoate din sărite cel mai tare și mă face să mă gândesc unde este și ultimul neuron galben al autoarei/ autorului (pentru că serios, nu săruți pe nimeni din senin în vremea aia dacă nu cumva ești, din întâmplare, căsătorit cu el). Nu sunt deloc deplasate de vremurile actuale, doar că pot spune cu mâna pe inimă că înainte oamenii erau mult mai deștepți. Nu se înjurau sau răneau fizic unii pe alții, doamnele nu erau atât de tare discriminate, ci respectate (ori cel puțin nu li se striga în față ”Ești fată! N-ai ce căuta aici! @##%&*”) și existau unele obligații care erau pentru binele societății și chiar deloc idioate. Sunt fericită că am descoperit acest gen de cărți.
Nu o să fac liste, aș urî să fac asta, dar am să pomenesc toate cărțile, filmele, serialele, actorii care mi-au plăcut în 2013.
Nu era decât iulie când am găsit în balcon o ediție a cărții Mândrie și Prejudecată în engleză, carte căreia îi datorez totul - cartea, filmul, actrița favorită. Să vă explic. Mi-a plăcut la început pentru că Elizabeth era eroina perfectă și totuși am renunțat la carte. Făcusem oricum cunoștiință cu Mr. Darcy, Mr. Bingley, Mr. și Mrs. Bennet și fetele Bennet. Credeam că nimic spectaculos nu se va întâmpla. Credeam că este o carte despre cuceriri stupide și căsătorii și nervii unici ai doamnei Bennet (nu știți de câte ori mi-am imaginat-o țipând ”Mr. Bennet, you have no pity for my poor nerves! Oh, my poor nerves!” Ultima parte e fraza definitorie a doamnei Bennet, din moment ce nimieni n-are mila pentru săracii ei nervișori).
Și după o lună, să spunem (cu toate că era deja toamnă cred, deci e mai mult), mă uit din nou la cartea pe care n-o mai deschisesem de prea mult timp și ce credeți că e pe copertă? Reclama unui film. Da, eram foarte revoltată în privința asta - eu nu citeam filmul, ci cartea. Merita o copertă. Dar am citit pe spate despre un anume Tom LeFroy, și am zis, hai! Îmi e prea lene să fac o poză, deci am să vă spun doar că (,) coperta e în totalitate verde, cu o poză în chenar pe mijloc cu Anne Hathaway și niște rânduri albe care anunță filmul, titlul cărți și autoarea, Jane Austen.
N-am mai plâns de când aveam 6 ani, dar jur că aveam lacrimi în ochi la filmul ăsta. Nu s-a temrinat cu suspine, dar tot weekendul am stat într-o pătură, în pat, cu tableta și n-am vorbit cu nimeni. Filmul BECOMING JANE m-a surprins, m-a emoționat și m-a făcut să o admir pe JANE AUSTEN. Se desfășoară în vremea în care Jane scrie chiar Mândrie și Prejudecată și fiind indecisă asupra multor detalii ale poveștii, începe de mai multe ori. Nu vreau să îmi închipui cum a fost Darcy înainte de asta, dar odată ce l-a cunoscut pe Tom LeFroy, Jane a început inconștient că îl considere modelul perfect al personajelor sale principale masculine. Cum se face că Darcy avea chiar calitățile lui și nu ale altcuiva, dacă nu cumva îl admira într-un fel ciudat? Și-a dorit pentru Elizabeth să aibă o astfel de persoană.
După contraziceri, certuri și ironii, ei își recunosc în final sentimentele și n-am să vă spun ce se întâmplă mai departe, (spoiler! selectează pentru a vedea) ci doar că Jane Austen nu s-a căsătorit niciodată. Citiți Mândrie și Prejudecată înainte să vedeți filmul, fiindcă altfel vi se va parea de nimic. Cred doar că sunt uimită de felul în care Jane Austen și-a canalizat sentimentele în așa fel încât a rezultat povestea asta grozava și cum și-a promis că toate personajele sale vor avea sfârșitul pe care îl merită, un sfârșit fericit. Și dacă Becoming Jane chiar urmărește o poveste reală, atunci nu pot să spun decât că Jane a scris o autobiografie, dar i-a dat propriul sfârșit, cel la care a visat restul anilor în care a fost în viață (și dacă îmi amintesc bine, a trăit numai până la 42 de ani).
Și după asta, n-am putut rezista să nu mă uit la alte filme cu Anne Hathaway în rolul principal. Și după aceea, nu îmi puteam închipuii vreun film fără Anne Hathaway în rolul principal, iar Elizabeeth arăta la fel în capul meu:)) Vă dați seama că imediat ce am văzut Becoming Jane m-am grăbit să termin Mândrie și Prejudecată.
M-am apucat de Emma apoi, dar la fel, m-am întors la ea abia peste câteva luni, pentru că începutul e cunoscut ca și plictisitor. Am terminat Emma acum câteva zile și am început Rațiune și Simțire, fiind în final fermecată și de Emma.
În privința ecranizărilor, m-am uitat și la mini-serialul (6 episoade ce urmăresc perfect cartea) din 1995 al Mândrie și Prejudecată, dar și la filmul din 2005 și mi-a plăcut mai mult cel din 1995. Nici nu se vede că tehnologia nu era aceeași atunci și toată acțiunea s-a desfășurat mai relaxat în 6 ore decât în 1, ceea ce era ușor de sesizat. Colin Firth e un Darcy mai bun decât Matthew Macfadyen, pentru că exprimă cum era Darcy defapt. Nu vă lăsați duși de nas de anul în care e produs, oamenii unu erau așa proști în 1995. Mathew Macfayden pare doar să citească știrile de pe prompter.
Ah, pentru fanii Mândire și Prejudecată, anul trecut a apărut un alt mini-serial, Death Comes to Pemberley (și ar trebuii să știți că Pemberley e domeniul lui Darcy), în care încearcă să rezolve o crimă. Este la șase ani, parcă, după nunta lui Elizabeth și Darcy și Lydia face cum face că vine țipând că cineva a murit, etc. etc. Matthew Rhys nu e nici el la fel de bun ca și Colin Firth.
Am văzut ecranizarea Emma din 1996 și mini-serialul de 4 episoade din 2009, iar eu prefer varianta din 2009. Mr. Knightley, care e renumit ca singura persoană care o critică pe Emma și îi arată unde greșește, ceea ce nimeni altcineva nu-și permite, din moment ce ea e superioară ca poziție socială, nu este deloc impunător în varianta din 1996. Nu arată de parcă îi reproșează comportamentul urât, ci de parcă o încurajează. În carte spune că Emma a început să plângă când Mr. Knightley s-a răstit la ea, în timp ce el părea să discute vremea. Nici actorii nu îmi plac, pe când în serialul din 2009 Mr. Knightley are și el o coloană vertebrală și Emma are frumusețea pe care Jane a spus că o are (în 1996 arăta de parcă avea capul prea mic pentru corp, mereu mă gândeam dacă nu e disproporțională tipa -.-). Și în 1996 au sărit atâtea scene din carte! Ahh, e total deplasat.
Anul trecut am început să o ascult pe Lady Gaga, Rihanna, Katy Perry, Beyonce, Jennifer Lopez, Shakira, Britney Spears, Evanescence, Bon Jovi, Kat De Luna, Taylor Swift e o pasiune veche, pe scurt mi-am lărgit orizonturile, dar nu am ascultat multe melodii, ci doar câteva, deci nu vă enutiziasmați prea tare.
Vedeți, 2013 a fost schimbător. N-am făcut postarea asta ca o listă și nu am remarcat nimic YA, ci doar am subliniat elementele cele mai importante. Sunt convinsă că toată lumea a făscut liste YA, dar puțini sunt cei care au scris despre clasici, deci...
.png)
.jpg)
